Antena 3 CNN Externe Donald Trump, dezlănțuit: "Cea mai proastă decizie din istoria Americii. Știu că familia Bush nu va fi fericită..."

Donald Trump, dezlănțuit: "Cea mai proastă decizie din istoria Americii. Știu că familia Bush nu va fi fericită..."

Fostul președinte american Donald Trump a atacat precedentele administrații republicane pentru campania din Afganistan.

Donald Trump, dezlănțuit: "Cea mai proastă decizie din istoria Americii. Știu că familia Bush nu va fi fericită..."
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    18 Aug 2021   •   11:12

Într-un interviu la Fox News, difuzat în urmă cu puțin timp, Trump a numit intervenția în Afganistan "cea mai proastă decizie din istoria SUA".

"Am distrus Orientul Mijlociu. Ne costă mii de miliarde de dolari, milioane de vieți omenești și nu s-a schimbat față de cum era. E mult mai rău, pentru că trebuie reconstruit, acum e făcut bucăți", a spus el în dialog cu jurnalistul Sean Hannity.

Comparând blocajul americanilor în Afganistan cu situația cuiva prins în nisipuri mișcătoare, fostul președinte și-a reglat tirul către familia Bush, față de care Trump are o animozitate notorie.

"Intervenția în Orientul Mijlociu a fost o decizie îngrozitoare. Știu că familia Bush nu va fi fericită (cu acest comentariu, n.r.) dar cred că a fost cea mai proastă decizie din istoria noastră atunci când am hotărât să mergem în Orientul Mijlociu", a spus Trump.

Campania militară de 20 de ani a SUA și a aliaților săi a fost inițiată de administrația americană în primul mandat al președintelui George W. Bush, după atacurile de la 11 septembrie 2001 și după refuzul regimului de atunci din Afganistan de a-i preda pe liderii Al Qaeda.

Fostul președinte și-a și criticile la adresa actualului lider de la Casa Albă.

"Uitați-vă ce a făcut Biden la granița sudică (a SUA cu Mexic, n.r.). Situația din Afganistan este precum cea de la granița de sud, doar că mai rea. Nimeni nu a gestionat granița sudică mai rău decât el (Biden) iar în Afganistan, la fel", a comentat Donald Trump.

"Am redus armata americană în Afganistan de la 20.000 la 2.500 de soldați și acum ei retrag soldați înainte să ne fi scos civilii, interpreții și alți oameni care ne-au ajutate. Ce trebuia să facem este să fi lăsat militarii la urmă", a mai spus el.

×
Subiecte în articol: Donald Trump Afganistan
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close