Antena 3 CNN Externe Donald Trump susține că liderii europeni l-au rugat pe el să-i pună în contact cu Putin pentru că acesta le-ar fi ignorat apelurile

Donald Trump susține că liderii europeni l-au rugat pe el să-i pună în contact cu Putin pentru că acesta le-ar fi ignorat apelurile

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 19:21 05 Mai 2025 Modificat la 20:44 05 Mai 2025
donald trump getty images
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Donald Trump susține că liderii europeni i-au cerut să-i pună în contact cu Vladimir Putin, după ce șeful de la Kremlin le-ar fi ignorat încercările de a-l contacta, scrie Kyiv Independent.

„Ştiţi că liderii Uniunii Europene m-au rugat de atâtea ori să-l sun pe Putin? Pentru că nu le răspundea la telefon”, a declarat Trump într-un interviu acordat emisiunii Meet the Press de la NBC.

Comentariile lui Trump vin în contextul în care termenul de 100 de zile pe care şi l-a autoimpus pentru a negocia o înţelegere între Rusia şi Ucraina s-a încheiat fără niciun rezultat. Președintele american spune că un acord de pace între Rusia şi Ucraina este posibil. „Credem că suntem destul de aproape”, a spus el.

În ciuda afirmaţiei lui Trump că liderii europeni nu au reuşit să-l contacteze pe Putin, cel puţin o convorbire importantă a avut loc. Cancelarul german, Olaf Scholz, a vorbit cu Putin la telefon pe 15 noiembrie 2024, marcând prima lor conversaţie în aproape doi ani, aminteşte The Kyiv Independent.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reacționat imediat la acel apel, atunci, avertizând că ar putea deschide o „cutie a Pandorei” în discuţiile ulterioare cu Rusia, subminând potenţial poziţia Ucrainei.

Alţi lideri europeni au avut chiar discuţii în persoană cu Putin. Viktor Orban şi Robert Fico au vizitat Moscova şi s-au întâlnit personal cu Putin.

De asemenea, Fico este aşteptat să participe la ceremoniile de Ziua Victoriei de 9 mai la Moscova, când Rusia celebrează victoria Armatei Roşii în Al Doilea Război Mondial.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close