Antena 3 CNN Externe După 30 de ani de muncă, o cameristă a fost concediată, pentru că a furat şase role de hârtie igienică dintr-un hotel din Spania

După 30 de ani de muncă, o cameristă a fost concediată, pentru că a furat şase role de hârtie igienică dintr-un hotel din Spania

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 20:35 25 Aug 2026 Modificat la 20:49 25 Aug 2026
poza in care apare o camerista in timp ce face curat intr-o camera de hotel - GettyImages-593344210
După 30 de ani la acelaşi hotel, o cameristă a fost concediată, întrucât a furat şase role de hârtie igienică. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O cameristă din Spania a fost concediată după 30 de ani de activitate la un hotel, pentru că a furat şase role de hârtie igienică. Aceasta a susținut că a avut nevoie de ele, deoarece câinele fiului ei vomitase în mașină, însă nu a reușit să demonstreze acest lucru, a relatat Noticias Trabajo.

Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia a declarat justificată concedierea disciplinară a unei cameriste care a luat șase role de hârtie igienică de la hotelul în care lucra și a ieșit cu ele pe ușa din spate. În ciuda valorii economice reduse a acestora, instanța a stabilit că însușirea bunurilor angajatorului constituie o încălcare a obligației de bună-credință și un abuz de încredere.

Femeia lucra la hotel din iunie 1995, în funcția de cameristă, iar pe 21 iunie 2024 i-a fost comunicată oficial concedierea disciplinară pentru incidentul cu rolele, care avusese loc cu o zi înainte. Când a primit decizia, angajata a scris pe aceasta că a luat hârtia "pentru că atunci când a venit fiul meu să mă ia, câinele vomitase în mașină, am luat-o ca să curăț și astăzi, am adus-o înapoi". 

În aceeași zi, ea a semnat un document întocmit de companie, în care se preciza în mod expres că luase o pungă de plastic în care se aflau șase role de hârtie aparținând hotelului. Angajata și-a exprimat regretul și a promis că nu va mai repeta fapta. Ulterior, a prezentat un certificat emis de o clinică veterinară, care confirma că fiul ei își dusese câinele la clinică pe 21 iunie.

Concedierea cameristei a ajuns în instanță

Nemulțumită de concediere, femeia a dat compania în judecată şi, inițial, Judecătoria pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Mataró i-a admis parțial acțiunea. Instanța a declarat concedierea nelegală/nejustificată și a obligat compania să aleagă între reintegrarea angajatei, cu plata salariilor restante, și plata unei despăgubiri de 60.318,50 de euro. În cazul reintegrării, compania ar fi putut să îi aplice o sancțiune constând în suspendarea din funcție fără plată pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 15 zile.

Potrivit acestei instanțe, fapta nu era suficient de gravă pentru a justifica o concediere, având în vedere valoarea redusă a bunurilor luate și faptul că incidentul fusese justificat de situația de urgență legată de câinele fiului ei.

În urma acestei hotărâri, compania a făcut apel la Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia.

De această dată, instanța a dat câștig de cauză angajatorului. Tribunalul a remarcat că certificatul veterinar era datat 21 iunie, adică la o zi după ce angajata luase sulurile de hârtie, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere nu îi confirmau versiunea. Înregistrările arătau că femeia revenise singură și în mod deliberat la hotel, pe ascuns, pentru a lua hârtia igienică.

În plus, instanța a considerat valabil documentul semnat de angajată, în care aceasta recunoștea în mod explicit însușirea bunurilor, și a exclus existența oricărui viciu de consimțământ.

În ceea ce privește principiul proporționalității sancțiunii, Tribunalul Superior de Justiție a explicat că gravitatea unei astfel de fapte nu depinde de prejudiciul produs sau de valoarea economică a bunurilor însușite, ci de încălcarea iremediabilă a încrederii și a obligației de bună-credință care stau la baza raportului de muncă. Această obligație de loialitate era cu atât mai importantă în cazul de față, având în vedere poziția de responsabilitate ocupată de angajată, respectiv șefă a personalului de curățenie al hotelului.

În cele din urmă, Contractul Colectiv de Muncă aplicabil sectorului hotelier clasifică în mod expres furtul și însușirea neautorizată a bunurilor drept abateri foarte grave, indiferent de valoarea bunurilor respective.

Prin urmare, Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia a declarat concedierea justificată şi, întrucât aceasta a fost dispusă din motive disciplinare, angajata nu are dreptul la despăgubiri, în ciuda vechimii sale de aproape 30 de ani.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close