Antena 3 CNN Externe După ce a anulat "cel mai mare atac de după Al Doilea Război Mondial" asupra Iranului, Trump anunță noi negocieri luni

După ce a anulat "cel mai mare atac de după Al Doilea Război Mondial" asupra Iranului, Trump anunță noi negocieri luni

G.M.
3 minute de citit Publicat la 08:24 03 Aug 2026 Modificat la 08:24 03 Aug 2026
donald trump
După ce a anulat "cel mai mare atac de după Al Doilea Război Mondial" asupra Iranului, Trump anunță noi negocieri luni. Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump a anunțat că noi negocieri cu Iranul vor începe luni, după ce a decis să suspende un atac de amploare asupra țării. Liderul de la Casa Albă susține că Teheranul și mai mulți aliați ai Statelor Unite din Orientul Mijlociu i-au cerut să renunțe temporar la operațiunea militară, întrucât ar fi fost stabilite elementele de bază ale unui posibil acord.

"Știau amploarea atacului, pentru că au văzut cum era pregătit. Discutăm cu ei sub forma unei negocieri. Aceasta începe mâine după-amiază", le-a declarat Trump jurnaliștilor aflați la bordul aeronavei Air Force One.

Anterior, într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, președintele american afirmase că Iranul și aliații Statelor Unite din regiune i-au cerut să amâne orice atac, după ce ar fi fost conveniți "parametrii" unui acord.

Autoritățile iraniene nu au răspuns oficial declarațiilor lui Trump. Agenția de presă semi-oficială Mehr a negat însă că Teheranul ar fi cerut Washingtonului să renunțe la o nouă acțiune militară și a calificat afirmațiile liderului american drept "o nouă minciună".

Trump a susținut în repetate rânduri că un acord negociat pentru încheierea războiului este aproape, însă atacurile reciproce au fost reluate de fiecare dată.

Întrebat dacă a stabilit un termen-limită pentru încheierea unui acord cu Teheranul, președintele american a evitat să ofere un răspuns precis.

"Vom vedea cum evoluează lucrurile. Suntem pregătiți să acționăm oricând dorim. Nu caut să ucid oameni", a declarat Trump.

El a adăugat că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, precum și partenerii americani din Emiratele Arabe Unite și Qatar l-au îndemnat să nu lanseze atacurile pregătite pentru acest weekend.

"Eram complet pregătiți să acționăm. Motivul pentru care ne-au cerut să ne oprim este că ei cred că există un acord. Există un acord privind Strâmtoarea Ormuz și va exista unul și în chestiunea nucleară", a spus liderul de la Casa Albă.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, declarase duminică faptul că negocierile purtate cu Omanul în vederea unui acord privind Strâmtoarea Ormuz sunt aproape de finalizare.

Trump nu a precizat unde vor avea loc discuțiile de luni și nici cine va participa la acestea.

În timpul declarațiilor făcute la bordul Air Force One, președintele american a susținut că atacurile pregătite ar fi reprezentat "cel mai mare atac de după Al Doilea Război Mondial" și că desfășurarea lor ar fi putut compromite șansele unei soluții negociate după luni întregi de război.

Trump a refuzat să spună dacă printre țintele avute în vedere se afla și infrastructura energetică iraniană. Experți în drept internațional au avertizat că atacarea unor asemenea obiective civile ar putea fi considerată crimă de război.

Ministrul interimar iranian al Apărării, Majid Ibn al-Reza, afirmase anterior că Teheranul tratează fiecare amenințare venită din partea adversarilor săi drept „reală și credibilă”, chiar dacă aceasta face parte dintr-o campanie de presiune psihologică. "Nu vom fi luați prin surprindere și nici nu vom rămâne pasivi", a declarat oficialul iranian.

Președintele american a lansat în ultimele luni mai multe avertismente dure la adresa Teheranului, după care a afirmat că diplomația trebuie să primească o nouă șansă.

Într-un mesaj publicat sâmbătă, Trump spunea că Statele Unite sunt "pregătite și gata să acționeze împotriva Republicii Islamice Iran cu o putere militară nemaiîntâlnită după Al Doilea Război Mondial". El a susținut însă că anularea atacului ar fi în beneficiul lumii și ar permite supraviețuirea unui Iran "prosper și de succes".

Pe 7 aprilie, Trump avertizase că "o întreagă civilizație va muri în această noapte" dacă Iranul va refuza să participe la negocieri de pace și amenințase inclusiv cu distrugerea infrastructurii civile și a centralelor electrice. Avertismentul a dus la organizarea unor negocieri directe în Pakistan, conduse de vicepreședintele JD Vance, însă discuțiile nu s-au încheiat cu un acord.

Prețul petrolului a scăzut pe piețele asiatice

Anunțul privind reluarea negocierilor a dus luni dimineață la scăderea prețului petrolului pe piețele asiatice. Cotația petrolului Brent a coborât cu 4,5%, până la 83,98 de dolari pe baril, iar petrolul tranzacționat în Statele Unite s-a ieftinit cu 4,6%, până la 80,74 de dolari.

Prețurile energiei au fluctuat puternic de la începutul conflictului, pe 28 februarie, pe fondul perturbărilor transporturilor maritime prin Strâmtoarea Ormuz. Aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale lichefiate transportate la nivel mondial tranzitează în mod obișnuit această rută.

Războiul și efectele sale economice sunt privite critic și de o parte importantă a opiniei publice americane. Sondajele care indică o nemulțumire largă față de modul în care administrația Trump gestionează conflictul au provocat îngrijorare în rândul unor strategi conservatori, înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close