Parlamentul Spaniei a respins, vineri, o hotărâre privind protecţia chiriaşilor a guvernului minoritar condus de premierul Pedro Sanchez, informează Reuters, citat de Agerpres. Presa spaniolă a scris că Sanchez ar putea declanşa alegeri anticipate în noiembrie dacă legislativul nu aprobă măsurile propuse pentru rezolvarea crizei imobiliare.
Protestele continuă la Madrid, iar mulţimea adunată în faţa sediului parlamentului a scandat „profiturile voastre, mizeria noastră”.
Coaliţia guvernamentală, care dispune de numai 147 de mandate de deputaţi din cele 350, nu a reuşit să obţină sprijinul indispensabil al unor partide mici, inclusiv al formaţiunii catalane Junts, care s-a alăturat opoziţiei, argumentând că propunerile guvernului vor agrava situaţia, reducând şi mai mult numărul de locuinţe disponibile.
Uniunea Chiriaşilor, care a condus protestele, a anunţat că intenţionează să organizeze şi mai multe mitinguri, sâmbătă.
De săptămâna trecută, protestatarii au instalat tabere de corturi în centrul Madridului şi în alte oraşe spaniole. Demonstraţiile au semănat cu cele împotriva austerităţii impuse de criza financiară mondială din 2008-2012, observă Reuters.
Evacuarea pensionarei Maricarmen Abascal din casă a declanşat furia populară împotriva creşterii chiriilor, care s-au dublat în ultimul deceniu şi au ajuns la aproape 1200 de euro pe lună, echivalentul a circa 99% din salariul mediu al unui tânăr. În aceste condiţii, mulţi spanioli continuă să locuiască cu părinţii şi după vârsta de 30 de ani.
Guvernul Sanchez a încercat să interzică evacuarea chiriaşilor vulnerabili până în 2030, să impună îngheţarea chiriilor existente timp de doi ani şi să introducă reguli mai stricte pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt.
Opoziţia a susţinut că locuinţele „nu devin mai ieftine prin decrete”, ci prin construcţia mai multor case.