La Bruxelles, odată cu întoarcerea funcționarilor europeni din vacanța de vară și reluarea agendei aglomerate de lobby, anul acesta un actor mai puțin obișnuit intră în joc: Banca Centrală Europeană (BCE). Subiectul fierbinte este euro digital, o versiune electronică a monedei unice, care stârnește nemulțumirea băncilor și a politicienilor de dreapta, scrie Politico.
Țările membre ale Uniunii Europene încearcă să ajungă la un acord final până la sfârșitul acestui an asupra modului în care ar trebui să funcționeze euro digital, însă și Parlamentul European trebuie să își dea votul, iar discuțiile se anunță intense în această toamnă.
De ce vrea BCE euro digital
În esență, euro digital ar fi o nouă metodă de plată, dar cu o puternică încărcătură geopolitică. BCE se teme că, fără bancnote și monede virtuale, autoritatea sa monetară s-ar eroda într-o eră în care plățile în numerar sunt tot mai rare. Totodată, oficialii europeni avertizează că inacțiunea ar face Uniunea prea dependentă de giganții americani Visa și Mastercard pentru tranzacțiile transfrontaliere, sau chiar de companii tehnologice precum Meta, Apple ori X, care ar putea să își creeze propriile sisteme de plată.
Îngrijorările au crescut și mai mult odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Administrația americană a arătat deja că nu ezită să preseze companii pentru a-și atinge obiectivele, iar noua lege semnată de președinte, Genius Act, încurajează dezvoltarea stablecoin-urilor, active digitale a căror valoare este legată de o monedă tradițională, cel mai des dolarul. Spre deosebire de criptomonedele volatile precum Bitcoin, stablecoin-urile sunt mai stabile și pot reprezenta o amenințare reală pentru monedele clasice, inclusiv euro, mai ales în domeniul plăților internaționale.
Pentru a-și apăra proiectul, BCE a declanșat o ofensivă de lobby. În septembrie, oficialii băncii participă la o serie de întâlniri cu eurodeputații, urmând ca Piero Cipollone, principalul promotor al proiectului, să vină personal la Bruxelles.
Luna aceasta, miniștrii de finanțe și bancherii centrali ai UE se vor reuni la Copenhaga, unde euro digital va fi din nou pe agendă.
Ținta principală a BCE nu sunt însă miniștrii de finanțe, ci eurodeputatul spaniol Fernando Navarrete, fost bancher central și acum negociatorul cadrului legislativ în Parlament. Navarrete este sceptic și a numit euro digital „o ultimă soluție” și chiar „o amenințare nucleară” pentru industria bancară, menită să forțeze sectorul să dezvolte rapid alternative proprii.
Ce este euro digital
Simplu spus, euro digital ar fi o extensie virtuală a monedei unice europene. Ideea monedelor digitale emise de băncile centrale (CBDC) există de ani de zile, dar abia în 2019 BCE a luat în serios proiectul, după ce Meta a încercat fără succes să lanseze propria monedă globală pentru utilizatorii săi.
Euro digital ar avea valoarea identică cu euro fizic, ar fi garantat de BCE și ar putea fi folosit pentru plăți sau transferuri între persoane. Diferența față de plățile electronice actuale este că ar fi stocat într-o aplicație-tip portofel digital pe telefon, iar BCE ar păstra o evidență directă a sumelor, ceea ce l-ar face imposibil de pierdut.
Spre deosebire de banii din conturile bancare comerciale, care sunt, în mare parte, împrumutați mai departe prin credite și nu există fizic în totalitate, euro digital ar fi o unitate reală, păstrată într-un „seif” digital. Ar funcționa ca numerarul: un euro digital din portofel ar fi la fel de real ca un euro pe hârtie.
Tranzacțiile ar fi mai simple și directe, de la un portofel digital la altul, fără lanțul complicat al băncilor și companiilor de carduri. În teorie, asta ar diminua rolul sectorului privat în plățile electronice.
În prezent, euro digital este blocat la Bruxelles
Deși BCE l-a inițiat, guvernele și Parlamentul European trebuie să stabilească cadrul legislativ, iar discuțiile politice au complicat lucrurile.
Unii eurodeputați se tem că moneda ar putea fi folosită pentru supravegherea tranzacțiilor cetățenilor, acuzație respinsă de BCE. Băncile și industria financiară avertizează că le va impune costuri suplimentare, dar și restricții asupra inovației viitoare.
În Consiliul UE, guvernele vor să stabilească limite privind câți euro digitali poate deține un cetățean, pentru a preveni riscul retragerilor masive din bănci. Alte state, precum Germania și Olanda, cer garanții ferme de confidențialitate, iar Belgia a anunțat că nu va susține proiectul dacă moneda nu va putea fi folosită și offline.
În fața acestor obstacole, BCE nu mai poate miza doar pe discursuri tehnocratice și este forțată să intre în bătălia politică. Discuțiile vor continua intens în următoarele luni, însă Parlamentul European nu își va definitiva poziția înainte de mai 2026.
Așadar, chiar dacă proiectul va trece toate etapele, nu vom putea plăti efectiv cu euro digital mai devreme de 2028.