Antena 3 CNN Externe Fostul ministru de Externe israelian a fost ACHITAT într-un dosar de CORUPŢIE

Fostul ministru de Externe israelian a fost ACHITAT într-un dosar de CORUPŢIE

Fostul ministru de Externe israelian a fost ACHITAT într-un dosar de CORUPŢIE
06 Noi 2013   •   13:59

Fostul ministru de Externe israelian, Avigdor Lieberman, a fost achitat într-un proces în care era acuzat de corupţie, verdict ce înlesneşte revenirea sa în funcţie.

Partidul ultranaţionalist Yisrael Beitenu, cel care-l susţine pe Lieberman, este aliat de nădejde cu gruparea de dreapta Likud, condusă de premierul Benjamin Netanyahu, cel care a păstrat neocupat portofoliul de la Externe, aşteptându-l pe partenerul său de guvernare să îşi rezolve problemele cu justiţia.

Un tribunal din Ierusalim a decis în unanimitate să-l achite pe Lieberman, acesta fiind acuzat de fapte de corupţie, fraudă şi abuz de putere, după a oferit o poziţie de ambasador în schimbul unor informaţii dintr-un dosar penal, instrumentat de poliţişti.

"Acest capitol este unul închis pentru mine acum", a spus diplomatul evreu pentru Reuters.

Lieberman s-a declarat în repetate rânduri sceptic în ceea ce priveşte planul Statelor Unite de a restabili negocierile de pace cu palestinienii, spunând că acestea sunt "imposibile". În ciuda părerii sale, discuţiile au fost reluate în luna iulie, după mai bine de trei ani de tăcere diplomatică între cele două părţi.

Partidul său a devenit una dintre principalele forţe politice din Israel, odată cu revenirea în ţară a emigranţilor evrei din fostele republici sovietice

×
Subiecte în articol: Benjamin Netanyahu
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close