Antena 3 CNN Externe Furtuna tropicală Bualoi devastează Filipine: trei morți și 400.000 de persoane evacuate

Furtuna tropicală Bualoi devastează Filipine: trei morți și 400.000 de persoane evacuate

A.N.
1 minut de citit Publicat la 09:37 26 Sep 2025 Modificat la 09:37 26 Sep 2025
taifun getty
În fiecare an, cel puțin 20 de furtuni sau taifunuri ating Filipine, cele mai sărace regiuni fiind de regulă cele mai grav afectate. sursa foto: Getty

400.000 de locuitori au fost evacuați, iar trei persoane au murit în Filipine, vineri, după ce furtuna tropicală Bualoi a lovit arhipelagul, deja afectat de super-taifunul Ragasa, transmite AFP, citată de Agerpres.

Vineri noaptea, vântul puternic a distrus „ușa, ferestrele și acoperișul unei biserici” în care se refugiaseră oameni, a declarat pentru AFP Jerome Martinez, inginer municipal în provincia Masbate, o insulă din sudul Luzonului.

„Este unul dintre cele mai puternice vânturi pe care le-am trăit vreodată”, a spus el, menționând că unii copii au suferit tăieturi care au necesitat copci.

„Cred că mai mulți oameni vor trebui evacuați, deoarece multe case au fost distruse și multe acoperișuri au fost smulse. Acum blochează străzi și drumuri”, a adăugat Martinez.

Într-o conferință de presă, Claudio Yugot, șeful apărării civile din regiunea Bicol, a precizat că trei persoane au fost ucise de prăbușirea unor ziduri și de copaci doborâți în timpul furtunii Bualoi.

„Degajăm o mulțime de copaci mari și stâlpi electrici doborâți, deoarece multe drumuri sunt impracticabile”, a declarat pentru AFP, prin telefon, Frandell Anthony Abellera, un salvator din orașul Masbate. „Ploaia a fost puternică, dar vântul a fost și mai puternic”, a subliniat acesta.

Pe rețelele sociale au circulat imagini, verificate de AFP, care arată oameni deplasându-se cu bărci sau mergând prin apă până la brâu pe străzile inundate din insulele Visayas, în centrul Filipinelor.

Între timp, mii de persoane rămân strămutate în urma super-taifunului Ragasa, care a lovit nordul țării la începutul săptămânii și a provocat cel puțin nouă decese.

Furtunile lovesc în contextul creșterii nemulțumirii populației față de un scandal de corupție ce vizează proiecte fictive de infrastructură pentru controlul inundațiilor, care ar fi costat contribuabilii miliarde de dolari.

În fiecare an, cel puțin 20 de furtuni sau taifunuri ating Filipine, cele mai sărace regiuni fiind de regulă cele mai grav afectate.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close