Antena 3 CNN Externe Germania a vândut Siriei substanţe chimice cu potenţial militar

Germania a vândut Siriei substanţe chimice cu potenţial militar

Germania a vândut Siriei substanţe chimice cu potenţial militar
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    18 Sep 2013   •   20:54
Germania a exportat 111 tone de substanţe chimice către Siria în perioada 2002-2006, cantitate care ar fi putut fi utilizată în producţia de gaz sarin, potrivit unui document guvernamental publicat miercuri, informează Reuters, potrivit Agerpres.
 
Guvernul de la Berlin a respins însă afirmaţia unui deputat din opoziţie potrivit căreia Germania ar fi putut astfel contribui involuntar la atacul cu gaz sarin din 21 august din Siria, pentru care Occidentul îl acuză pe preşedintele Bashar al-Assad. 
 
Produsele chimice - fluorură de sodiu, acid fluorhidric şi fluorură de hidrogen de amoniu - sunt clasificate ca având "dublă utilizare" conform legislaţiei Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că pot fi folosite atât în scop civil, cât şi în scop militar. Ele au nevoie de permise speciale de export. 
 
Într-un răspuns scris la o întrebare din partea Partidului Stângii din Germania, Ministerul Economiei a afirmat că substanţele chimice vândute între 2002 şi 2003, în 2005 şi 2006 au avut o valoare totală de 174.000 de euro (232.300 de dolari) şi au fost vândute în scop civil. 
 
"Guvernul german nu are nicio informaţie care să sugereze că bunurile livrate au fost ulterior folosite în alte scopuri decât cel declarat iniţial şi anume civil", a precizat ministerul. 
 
Anchetatorii Naţiunilor Unite au confirmat luni că în atacul de la 21 august a fost folosit gaz sarin, care, potrivit Washingtonului, ar fi ucis 1.400 de persoane într-o zonă controlată de rebeli din apropiere de Damasc. 
 
Săptămâna trecută, presa britanică a scris că Marea Britanie a aprobat de asemenea exportul către Siria de produse chimice din care se poate fabrica gaz sarin. 
 
Exporturile de arme sunt un subiect sensibil în Germania, având în vedere trecutul nazist al ţării şi rolul pe care fabricanţii de arme, precum Krupp, l-au jucat în alimentarea numeroaselor războaie din secolele 19 şi 20.
 

×
Subiecte în articol: Germania Siria atac chimic
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close