Antena 3 CNN Externe Grecia, mistuită de flăcări! Un elicopter de stingere a incendiilor s-a prăbuşit pe insula Zakynthos

Grecia, mistuită de flăcări! Un elicopter de stingere a incendiilor s-a prăbuşit pe insula Zakynthos

A fost o nouă noapte albă pentru pompierii greci în lupta cu flăcările care au mistuit sute de case şi au făcut scrum aproape 35 de mii de hectare de vegetaţie. ''Bătălia continuă", a anunţat viceministrul grec al Protecției Civile, în timp ce premierul vorbeşte despre ''o vară de coşmar''.

Grecia, mistuită de flăcări! Un elicopter de stingere a incendiilor s-a prăbuşit pe insula Zakynthos
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Aug 2021   •   12:02

Cea mai gravă situaţie este în Insula Evia, iar în Zakynthos, un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit în timpul unei intervenţii.

Potrivit France Presse, avionul s-a prăbuşit duminică după-amiază, în timpul unei operaţiuni în insula Zakynthos. Din fericire, pilotul a supraviețuit.

Grecia a mobilizat armata în sprijinul pompierilor şi mai multe ţări au oferit asistenţă, printre care şi România.

Insula elenă Evia a devenit iadul pe pământ

Flăcările au ajuns până la cer și au devastat pădurile din destinaţia de vis.

După cinci zile de la apariţia primului focar, incendiul a scăpat de sub control şi a făcut prăpăd în numeroase localităţi. Situaţia critică a impus un nou ordin de evacuare pentru mai multe sate.

Este o adevărată cursă contracronometru, deoarece nici avioanele şi nici elicopterele nu mai pot zbura odată cu lăsarea nopţii şi noaptea este momentul în care incendiul se extinde tot mai mult.

Cea mai rapidă cale a localnicilor de a fugi din infern a fost, din nou, cu ajutorul feriboturilor.

În statiunea Pefki sute de oameni au fost urcati in ambarcațiuni şi duşi Pefki în portul Arkiţa, la 150 de kilometri de Atena. O parte din localnici însă, au refuzat să plece în speranţa că îşi pot salva casele.

Până acum, flăcările au făcut scrum peste 56.000 hectare în toată Grecia.

Alte focare periculoase continuă să fie active în peninsulă Peloponez, lângă Olimpia Antică și un altul în Fokida, la nord de Atena. În plus, riscul de incendii rămâne ridicat şi în Creta.

Pompierii români, lăudați și comparați cu extratereștrii după prima intervenție într-una dintre cele mai afectate zone din Grecia

Pompierii români au avut duminică, 8 august, prima misiune în Grecia și au fost lăudați în presa locală pentru organizare, determinare și curaj.

Ei au intervenit în zona Spathari, pe insula Evia, printre cele mai afectate de incendii, unde localnicii au fost evacuați de pe plajă cu bărcile și unde, în mod aproape miraculos, o biserică a scăpat de flăcări.

Intervenția românilor i-a impresionat atât pe rezidenți, cât şi pe jurnaliștii locali.

Portalul de ştiri fimes.gr a evidențiat organizarea exemplară şi curajul pompierilor militari sosiți din România.

Într-un articol intitulat "Pompierii români sunt de pe altă planetă", jurnaliștii greci au menționat "viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive uimitoare" ale românilor.

"La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu obstrucționa circulația.

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd", se menționează în relatarea publicată de fimes.gr.

×
Subiecte în articol: avion Zakynthos Grecia incendii insula Evia
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close