Antena 3 CNN Externe Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat, susţine preşedintele Curţii de Apel din Cairo

Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat, susţine preşedintele Curţii de Apel din Cairo

Hosni Mubarak ar putea fi spânzurat, susţine preşedintele Curţii de Apel din Cairo
Sursa foto: Foto: Mediafax
15 Apr 2011   •   13:55

Hosni Mubarak ar putea fi condamnat la moarte prin spânzurare, în cazul în care va fi găsit vinovat în cazul reprimării violente a manifestaţiilor, informează AFP. Miercuri, Mubarak împreună cu cei doi fii ai săi, Gamal şi Alaa, au fost plasaţi în detenţie pentru 15 zile.

Potrivit cotidianului guvernamental Al-Ahram, preşedintele Curţii de Apel din Cairo, Zakaria Shalah, a declarat că Mubarak ar putea fi executat, în cazul în care este găsit vinovat de moartea manifestanţilor în mod premeditat.

Magistratul a anunţat că mărturia fostului ministru de Interne al lui Hosni Mubarak, Habib al-Adli, care este, la rândul său, anchetat pentru că a ordonat să se tragă asupra protestatarilor, l-ar putea transforma pe fostul lider egisptean în complice.

"Dacă acest lucru va fi dovedit, Mubarak va primi aceeaşi pedeapsă ca persoana care a condus reprimarea şi ar putea fi vorba despre o execuţie, dacă se dovedeşte că manifestanţi paşnici au fost ucişi cu premeditare", a spus preşedintele Curţii de Apel din Cairo care a adăugat că, în cazul în care nu a existat o premeditare, Mubarak va fi condamnat la închisoare pe viaţă.

×
Subiecte în articol: Hosni Mubarak Egipt
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close