Imaginea care a şocat internetul. Şi-a omorât soţia şi a postat poza cadavrului pe Facebook

de D.D.    |    09 Aug 2013   •   09:27
Imaginea care a şocat internetul. Şi-a omorât soţia şi a postat poza cadavrului pe Facebook Galerie foto (3) Foto: Facebook

Un american din Miami şi-a omorât soţia şi a publicat o fotografie cu corpul însângerat pe pagina de Facebook, informează AFP.

Derek Medina, în vârstă de 31 de ani, "s-a predat poliţiei, şi-a mărturisit crima, iar în prezent este interogat", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Poliţiei Miami.

Victima, Jennifer Alfonso, în vârstă de 26 de ani, a fost ucisă prin împuşcare.



Crimanalul a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu corpul întins pe jos, într-un apartament, cu mesajul "Fie ca sufletul să ţi se odihnească în pace, Jennifer Alfonso".

Cu puţin înainte să publice imaginea, Derek Medina a postat un mesaj în care afirma "Voi merge la închisoare sau voi fi condamnat la moarte pentru că mi-am ucis soţia, vă iubesc, prieteni, îmi veţi lipsi, aveţi grijă de voi, iar voi, cei de pe Facebook, mă veţi vedea la ştiri".

"Soţia mea mă bătea. Nu pot suporta un asemenea abuz, iată de ce am făcut ceea ce am făcut. Sper că mă veţi înţelege", a adăugat bărbatul.

Cei doi aveau o fiică în vârstă de zece ani.



 

x close