Antena 3 CNN Externe Imagini de coșmar în Wuhan! Cadavrul unui bărbat a fost lăsat să zacă ore întregi pe un trotuar din oraș. "Este îngrozitor!”

Imagini de coșmar în Wuhan! Cadavrul unui bărbat a fost lăsat să zacă ore întregi pe un trotuar din oraș. "Este îngrozitor!”

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a rămas timp de mai multe ore pe un trotuar din Wuhan, oraşul chinez de unde a pornit epidemia de pneumonie virală, înainte să fie transportat la morgă de echipele de intervenţie, au constatat reporterii AFP.

Imagini de coșmar în Wuhan! Cadavrul unui bărbat a fost lăsat să zacă ore întregi pe un trotuar din oraș. "Este îngrozitor!”
31 Ian 2020   •   11:48

Bărbatul, care avea aproximativ 60 de ani, purta pe faţă o mască albă de protecţie. Îmbrăcat în haine de culoare închisă, el era întins pe trotuar, cu braţele de-a lungul trupului.

Nu poate fi stabilită nicio legătură între decesul bărbatului şi epidemia de coronavirus, care a făcut deja 212 victime în China, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de autorităţi, cele mai multe decese fiind înregistrate în Wuhan şi în regiunile limitrofe, precizează AFP.

Plasarea în carantină a oraşului Wuhan săptămâna trecută şi interdicţia circulaţiei autovehiculelor a golit străzile oraşului, o posibilă explicaţie a relativului anonimat în care s-a produs decesul acestei persoane.

Un jurnalist al agenţiei France Presse a văzut corpul neînsufleţit joi dimineaţă în faţa unui magazin de mobilă. La scurt timp, au sosit la faţa locului poliţişti şi paramedici, echipaţi în combinezoane ce asigură o protecţie corporală integrală.

Bărbatul a decedat la câteva zeci de metri de Spitalul numărul 6 din Wuhan, unul dintre principalele centre medicale rezervate tratamentului persoanelor afectate de virus.

Poliţia şi autorităţile sanitare locale, contactate de AFP, nu au făcut nicio precizare referitoare la circumstanţele decesului.

"Este îngrozitor"

Deşi incidente în care oamenii îşi pierd cunoştinţa pe stradă se produc peste tot în lume, paramedicii şi poliţia chineze au luat, de data aceasta, măsuri de precauţie extreme în contextul epidemiei de coronavirus.

După examinare, cadavrul a fost acoperit cu o husă albastră.

Poliţiştii, vizibili nervoşi, au înconjurat apoi trupul neînsufleţit cu bucăţi de carton pentru a-l ascunde de ochii trecătorilor, în timp ce o echipă de criminalişti a examinat cadavrul.

După finalizarea examinării, specialiştii s-au dezbrăcat de combinezoane şi au fost stropiţi cu un produs dezinfectant de către colegi.

"Este îngrozitor", a declarat o rezidentă vizibil afectată, afirmând că personalul medical suprasolicitat nu a putut să se ocupe imediat de victimă. "Mulţi oameni au murit în ultimele zile", a declarat aceasta.

Un bărbat care fuma în apropierea locului incidentului a fost somat de poliţie să stingă ţigara şi să-şi pună masca, care trebuie purtată obligatoriu în oraş de câtva zile. Acesta a dat imediat ascultare indicaţiilor forţelor de ordine, mai notează AFP.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: China
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close