Antena 3 CNN Externe Imagini șocante. O balenă a murit, din cauza deșeurilor din plastic. Ce au găsit veterinarii în stomacul său

Imagini șocante. O balenă a murit, din cauza deșeurilor din plastic. Ce au găsit veterinarii în stomacul său

Imagini șocante. O balenă a murit, din cauza deșeurilor din plastic. Ce au găsit veterinarii în stomacul său
04 Iun 2018   •   14:09

Problema poluării cu obiecte din plastic a mediului marin este din nou în atenţia publică după ce în stomacul unei balene pilot eşuate pe o plajă din Thailanda, ce nu a mai putut fi salvată, au fost descoperite zeci de obiecte din plastic care cântăreau peste 8 kilograme, informează duminică Reuters. 

Activişti pentru protecţia mediului, medici veterinari şi voluntari au încercat timp de 5 zile să salveze balena. Balena a reuşit să regurgiteze vineri cinci pungi de plastic, dar nu a fost suficient pentru a-şi reveni. 

La autopsie medicii au descoperit alte 80 de pungi de plastic în stomacul mamiferului marin, precum şi alte obiecte din plastic a căror greutate totală depăşea 8 kilograme. 

Aceste gunoaie din plastic i-au făcut rău balenei care nu a mai putut să vâneze pentru hrană, conform veterinarilor. 

La nivel global, peste 8 milioane de tone de plastice - sticle, ambalaje, pungi şi alte deşeuri - ajung în ocean în fiecare an, conform Programului pentru Mediu al ONU.

Mai multe imagini, AICI

×
Subiecte în articol: balena poluare plastic
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close