Antena 3 CNN Externe În ciuda acţiunilor de combatere, MAFIA italiană capătă încredere tot mai mare şi AMENINŢĂ tot ce-i stă in cale (VIDEO)

În ciuda acţiunilor de combatere, MAFIA italiană capătă încredere tot mai mare şi AMENINŢĂ tot ce-i stă in cale (VIDEO)

În ciuda acţiunilor de combatere, MAFIA italiană capătă încredere tot mai mare şi AMENINŢĂ tot ce-i stă in cale (VIDEO)
24 Noi 2014   •   17:23

Lucia Aielli, un judecător anti-Mafia din oraşul Latina, sudul Italiei, a fost la fel de surprinsă ca toată lumea care a citit un anunţ funerar, postat atât la avizierul şcolii în care învaţă cei trei copii ai săi, cât şi pe uşa tribunalului unde îşi desfăşoară ea însăşi activitatea.

Anunţul, xeroxat şi postat în cinci locaţii diferite din oraş, vorbea despre propria ei înmormântare.
"Membrii Tribunalului şi publicul anunţă cu regret moartea prematură a Luciei Aielli. Ceremonia funerară va avea loc în Latina, vineri, 28 noiembrie 2014", se spune în respectivul afiş.

Aielli spune că că deşi a fost surprinsă de mesaj şi de evidenta ameninţare cu moartea, nu se lasă intimidată.
"Desigur, am rămas şi eu şocată. Mă simt ca şi cum cineva îmi urmăreşte fiecare mişcare, în orice moment. Dar acesta este riscul impus de meseria noastră", a spus judecătoarea, care acum se află în permanenţă sub protecţia poliţiei.

Această poveste nu este un caz izolat, ea este doar una din seria incidentelor puse la cale de crima organizată, care pare să semnaleze faptul că Mafia italiană şi alte formaţiuni similare trăiesc bine-merci, netulburate de acţiunile autorităţilor.

Principalul sindicat al crimei organizate a ţinut primele tiluri ale ştirilor din ultimele zile.
O înregistrare a unei ceremonii super-secrete, de iniţiere în cadrul Mafiei calabreze, ‘Ndrangheta, a fost dată publicităţii de către poliţişti, după ce au reuşit să aresteze 40 de infractori periculoşi.

Aceasta începe cu discursul şefului mafiot, care vorbeşte într-un dialect greu de înţeles chiar şi pentru italieni, iar bărbatul iniţiat stă în genunchi, în faţa acestuia:
"În această seară sfântă, în tăcerea noptţii, sub lumina stelelor şi sub splendoarea lunii, dau naştere unui lanţ sfânt".

Ulterior, Il Capo ţine un pistol în mâini şi spune că iniţiatul trebuie să respecte jurământul dat şi să plătească cu preţul vieţii trădarea "societăţii" din care acum face parte.
"Ori te otrăveşti, ori te împuşti. Întotdeauna există un glonţ de rezervă, care ţi-e destinat", adaugă liderul grupării.

 

Câteva zile mai târziu, poliţia din Napoli anunţa că a descoperit un număr foarte mare de animale exotice, suficient pentru o grădină zoologică reală.
Toate acestea fuseseră confiscate de la membrii familiilor din Camorra.
Animalele erau folosite pentru intimidarea celor care nu se supuneau ordinelor mafiote. Spre exemplu, un piton fusese lăsat pe bancheta din spate a unui automobil deţinut de un cetăţean, care nu vroia să-şi plătească pizzo (partea), adică taxa de protecţie.

De asemenea, poliţiştii au luat un crocodil înfometat de pe terasa unui şef al Mafiei, care îl folosea pentru intimidarea celor care nu îşi plăteau datoriile la timp.
"Plăteşti sau vei fi următoarea lui masă!"

 

În acelaşi caz au mai fost confiscaţi doi papagali vorbitori, un tigru siberian, mai multe maimuţe exotice şi broaşte ţestoase, care erau vândute pe piaţa neagră, fiind specii pe cale de dispariţie.
Anchetatorii susţin că 10 câini de luptă erau special antrenaţi să ucidă la comandă orice victimă.

Mafia italiană este în continuă ascensiune şi şi-a întins tentaculele până la ramurile guvernamentale din Cetatea Eternă.
Luna trecută, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a fost chemat la Roma să depună mărturie într-un proces de amploare anti-Mafia, care se ţine la Palermo, în Sicilia, şi prin care se încearcă să se determine dacă gruparea Cosa Nostra, aşa cum este numită Mafia siciliană, a fost plătită de către autorităţile statului pentru a opri seria crimelor din anii `90.

Printre cei acuzaţi se află şi faimosul Salvatore (Toto) Riina, care are de ispăşit multiple pedepse cu închisoare pe viaţă, două dintre acestea fiind verdictul pentru asasinarea celor mai iubiţi judecători anti-Mafia, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, ucişi la un interval de două luni, în anul 1992.

Napolitano a fost audiat făcându-se referire la aşa-zisele "înţelegeri nescrise", prin care se presupune că statul italian a plătit Mafia pentru a pune capăt violenţelor.
Preşedintele Republicii, care nu a fost acuzat oficial în vreun fel, a spus judecătorilor că pe vremea aceea, el era un "spectator la aceste evenimente, nu un complice".

Autorităţile italiene susţin că luptă cu toate eforturile împotriva mafioţilor şi au dovezi în acest sens.
În ultimele şase luni de zile, peste 250 de persoane, care au legătură cu grupările mafiote din peninsulă, au fost arestate şi condamnate.

Poliţia din Sicilia este aproape să închidă laţul din jurul lui Matteo Messina Denaro, un lider mafiot în vârstă de 52 de ani, care este dat în urmărire încă din anul 1993.
Singura fotografie a mafiotului fugar
Săptămâna trecută, 16 persoane din anturajul acestuia au fost reţinute.
Denaro, care preferă să i se spună Diabolicul, este bănuit că ar fi ordonat din ascunzătoarea lui secretă  lichidarea a cel puţin 50 de persoane, rivali sau persoane care-i incomodau afacerile.
El este de asemenea pe lista celor mai căutaţi 10 infractori din lume. Capturarea lui ar reprezenta lovitura decisivă dată Mafiei italieneşti, spun specialiştii criminalişti.

Tot săptămâna trecută, Roberto Saviano, autorul volumului Gomorrah, vorbea despre legăturile extinse ale Camorrei napoletane şi îşi exprima neîncrederea în faptul că statul italian îşi doreşte cu adevărat eradicarea Mafiei.
La scurt timp, mafioţii din Camorra au stabilit un preţ pe capul lui şi l-au ameninţat cu moartea.

"Regret să spun asta, dar în toţi aceşti ani dificili şi complicaţi am avut mereu impresia că cel mai puternic braţ al acestei ţări nu este cu adevărat împotriva Mafiei", a spus Saviano pentru La Repubblica, după ce un judecător napoletan a refuzat să condamne doi şefi mafioţi, care îl ameninţaseră cu moartea pe scriitor.

"Din păcate, sunt de părere că doar o mică parte din ţara şi statul nostru, parte pe care eu o numesc cea mai bună din Italia, este într-adevăr împotriva Mafiei", a concluzionat Saviano.

×
Subiecte în articol: mafia Giorgio Napolitano Cosa Nostra
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close