Antena 3 CNN Externe Incendiu uriaş în orașul sicilian preferat de miliardari. Flăcările se apropie de casele din Taormina

Incendiu uriaş în orașul sicilian preferat de miliardari. Flăcările se apropie de casele din Taormina

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 15:10 01 Sep 2026 Modificat la 15:11 01 Sep 2026
colaj 3 poze cu incendiul uriaş de vegetaţie în stațiune Taormina din Sicilia
Incendiu uriaş de vegetaţie în renumitul oraş sicilian Taormina. Sursa colaj foto: capturi video Facebook/Cateno De Luca

Un incendiu de vegetaţie făcea ravagii marţi în oraşul sicilian Taormina, unde flăcările ameninţau locuinţele dintr-un cartier periferic, transmite agenţia de presă ANSA, potrivit Agerpres. Primarul orașului Taormina, Cateno De Luca, a declarat că focul ar fi fost provocat. Unii dintre localnici au fost evacuaţi din calea incendiului uriaş.

Incendiul izbucnit în Taormina a cuprins cartierul Zappulla din această renumită staţiune turistică.

Flăcările s-au răspândit din zona situată în apropierea unui cămin de bătrâni şi au avansat până la primul tunel de protecţie împotriva căderilor de pietre de pe Via Garipoli, principala arteră de acces de pe autostrada A18 către "Perla Mării Ionice". O femeie a fost salvată în zona Ziretto din Taormina, a transmis Cateno De Luca într-o postare pe Facebook.

În cursul nopții, frontul incendiului s-a extins peste dealurile din Letojanni (Messina), deasupra drumului provincial SP13.

Incendiul ameninţa mai multe locuinţe, iar accesul la unele drumuri din zonă a fost blocat, începând de la Arco dei Cappuccini. Pompierii şi poliţia locală interveneau la faţa locului.

Primarul localităţii a declarat că "Taormina arde", precizând că "situaţia este cu adevărat tragică".

Edilul a adăugat că incendiul ar fi fost provocat, a mai notat agenţia de presă ANSA.

"Taormina arde. În cartierul Zappulla, situaţia este cu adevărat tragică. Elicopterul pompierilor a sosit. Aşteptăm sosirea avionului Canadair. Din toate punctele de vedere, pare a fi un incendiu provocat intenţionat", a declarat Cateno De Luca.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close