India a anunțat că a neutralizat sistemele de apărare aeriană din orașul Lahore, situat în nord-estul Pakistanului, transmite presa internațională citată, joi, de Agerpres.
Autoritățile de la New Delhi susțin că bombardamentele din Lahore reprezintă represalii pentru un atac pakistanez cu drone şi rachete vizând teritoriul său, lansat în noaptea de miercuri spre joi.
"În noaptea de 7 spre 8 mai, Pakistanul a încercat să lovească ţinte militare în nordul şi vestul Indiei (...) cu drone şi rachete", a afirmat Ministerul indian al Apărării într-un comunicat.
Aceste atacuri au fost neutralizate, a adăugat instituția citată, precizând că armata indiană este pe cale să recupereze fragmente din dispozitivele pakistaneze utilizate în atac, pentru a le folosi ca probe.
Forțele armate indiene au vizat, la rândul lor, joi dimineața, radare şi sisteme de apărare antiaeriană în mai multe locuri din Pakistan.
Minister indian: Probe credibile că apărarea antiaeriană din Lahore a fost neutralizată
"Deținem probe credibile că sistemul de apărare antiaeriană din Lahote a fost neutralizat", se spune în declarația ministerului indian.
Drone strikes in #Lahore, sirens in the night, smoke over Walton Road..
— Hinna Nazir (@HinnaNazir) May 8, 2025
Years of exporting terror have come full circle.
Pakistan’s military elite sowed this whirlwind; now entire #Pakistan paying the price.#IndiaPakistanWar #OperationSindoor#JusticeServed@TinyDhillon pic.twitter.com/LWDOOpJQQv
Mai devreme în cursul zilei de joi, posturile locale din Pakistan au semnalat o explozie puternică în Lahore.
Pe de altă parte, India a acuzat Pakistanul, că și-a intensificat bombardamentele de-a lungul "liniei de control" care împarte regiunea disputată Kashmir între cele două țări.
Potrivit părții indiene, armata pakistaneză ar fi folosit în special mortiere, iar tirurile ar fi ucis, de miercuri, 16 civili, între care trei femei şi cinci copii.
Conflictul armat dintre India și Pakistan, cel mai grav din ultimele două decenii, a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, după un atentat terorist în aprilie, în Kashmirul indian, soldat cu 26 de morți.
New Delhi acuză Islamabadul că susține grupările militante islamiste care operează în Kashimir, ceea ce partea pakistaneză neagă ferm.