Iranul dă semne că își accelerează reconstrucția programului său balistic, în ciuda faptului că Națiunile Unite au reintrodus, luna trecută, sancțiuni ce interzic vânzările de arme și materiale destinate producției de rachete către republica islamică, relatează CNN.
Surse din serviciile europene de informații afirmă că mai multe transporturi de perclorat de sodiu au sosit din China în portul iranian Bandar Abbas de când așa-numitul mecanism „snapback” (de reinstituire a sancțiunilor, n.r.) a fost declanșat la sfârșitul lunii septembrie.
Percloratul de sodiu este principalul precursor în producția de combustibil solid pentru rachetele cu rază medie de acțiune ale Iranului.
Sursele citate de CNN notează că transporturile, care au început să sosească pe 29 septembrie, includ 2.000 de tone de perclorat de sodiu cumpărat de Iran de la furnizori chinezi, după războiul de 12 zile din iunie, cu Israelul.
Se estimează că achizițiile fac parte dintr-un efort decisiv de a reconstrui stocurile de rachete ale Teheranului, epuizate de conflictul din vară.
Mai multe dintre navele de marfă și entitățile chineze implicate sunt deja sancționate de Statele Unite.
Transporturile de precursori ajung în Iran după impunerea sancțiunilor
Sancțiunile ONU la adresa Iranului sunt prevăzute în Planului Comun de Acțiune Cuprinzător - JCPOA - încheiat în 2015, în timpul administrației Obama, de un grup de națiuni conduse de SUA și de regimul de la Teheran.
Acest acord viza o limitare a programului militar nuclear al Iranului în schimbul unei reduceri a poverii sancțiunilor.
Acordul a fost denunțat de Donald Trump în timpul primului său mandat la Casa Albă.
Livrările din septembrie vin după reinstituirea acestor restricții.
Sancțiunile prevăd că Iranul nu va întreprinde nicio activitate legată de rachete balistice capabile să transporte arme nucleare.
Statele membre ONU trebuie, de asemenea, să împiedice furnizarea către Iran a unor materiale care ar putea contribui la dezvoltarea de către republica islamică a unui sistem de lansare a armelor nucleare, sistem despre care experții spun că include rachete balistice.
În plus, sancțiunile interzic furnizarea de asistență către Iran în domeniul fabricării de armament.
China și Rusia, s-au opus reinstituirii sancțiunilor, argumentând că aceasta subminează eforturile de „soluționare diplomatică a problemei nucleare iraniene”.
Ce este percloratul de sodiu
Percloratul de sodiu nu este menționat în mod specific în documentele ONU privind materialele interzise la export în Iran.
Această substanță este un precursor direct al percloratului de amoniu, un oxidant inclus în lista de interdicții și utilizat pentru propulsia rachetelor balistice.
Potrivit experților, faptul că precursorul nu este interzis în mod explicit ar putea oferi Chinei posibilitatea de a argumenta că Beijingul nu încalcă nicio interdicție a ONU.
CNN a monitorizat călătoriile mai multor nave, identificate de surse din rândurile serviciilor de informații ca fiind implicate în cele mai recente livrări de perclorat de sodiu din porturile chineze către Iran.
În acest sens, CNN a folosit datele de urmărire a navelor și activitatea echipajelor acestor vase pe rețelele sociale.
Multe dintre aceste nave par să fi făcut curse repetate între China și Iran, de la sfârșitul lunii aprilie.
Echipajele ar fi angajate de compania iraniană de stat Iran Shipping Lines.
Printre vapoarele monitorizate se numără și MV Basht, un cargo deja sancționat de SUA, care a plecat din portul chinezesc Zhuhai pe 15 septembrie, a ajuns în Bandar Abbas pe 29 septembrie și s-a întors ulterior în China.
Urmând un traseu similar, nava Barzin a călătorit din portul Gaolan pe 2 octombrie și a ajuns în Bandar Abbas pe 16 octombrie, înainte de a pleca din nou spre China, pe 21 octombrie.
Vasul Elyana a părăsit portul chinezesc Changjiangkou pe 18 septembrie și a ajuns în Bandar Abbas pe 12 octombrie.
De asemenea, MV Artavand a părăsit portul chinezesc Liuheng și a ajuns în Bandar Abbas pe 12 octombrie, cu sistemul de urmărire dezactivat, pentru a-și ascunde în mod deliberat mișcările, potrivit serviciilor de informații occidentale.
Nu este clar dacă guvernul chinez este la curent cu transporturile.
La o întrebare adresată de CNN despre transporturile de perclorat, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing a declarat că, deși „nu este familiarizată cu situația specifică”, China a „implementat în mod constant controale la exportul de articole cu dublă utilizare, în conformitate cu obligațiile sale internaționale și cu legile și reglementările interne”.
„China este hotărâtă să rezolve pașnic problema nucleară iraniană prin mijloace politice și diplomatice și se opune sancțiunilor și presiunilor”, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că Beijingul apreciază reinstituirea sancțiunilor în cadrul mecanismului snapback drept „neconstructivă”.
Expert: M-aș aștepta la transporturi mult mai mari. Percloratul deja trimis în Iran ajunge doar pentru 500 de rachete
Transporturi similare au fost raportate anterior, dar intensificarea lor de la războiul de 12 zile - când armata israeliană a distrus cel puțin o treime din lansatoarele iraniene sol-sol pentru rachetele balistice cu rază medie de acțiune - demonstrează intenția Republicii Islamice de a se înarma.
„Iranul are nevoie de mult mai mult perclorat de sodiu acum, pentru a înlocui rachetele folosite în război și pentru a crește producția. M-aș aștepta la transporturi mari către Iran, pe măsură ce încearcă să se reînarmeze, la fel cum m-aș aștepta ca Israelul și SUA să se grăbească să înlocuiască interceptoarele și munițiile care pe care le-au consumat”, a declarat Jeffrey Lewis, directorul Proiectului de Neproliferare în Asia de Est de la Institutul de Studii Internaționale Middlebury.
„Două mii de tone de perclorat de sodiu sunt suficiente doar pentru aproximativ 500 de rachete. Este mult, dar Iranul plănuia să producă aproximativ 200 de rachete cu o lună înainte de război și acum trebuie să înlocuiască toate rachetele pe care Israelul i le-a distrus sau care au fost lansate spre Israel”, a adăugat acest expert.