„Încă din prima zi în care am intrat în arena politică, am fost neclintit: nu voi permite niciodată Iranului să dețină o armă nucleară”, a declarat marţi preşedintele SUA Donald Trump. Controversele din Iran şi statele occidentale pe tema capacităţii nucleare, respectiv a îmbogăţirii uraniului datează de mai mulţi ani. O perioadă a existat un acord în acest sens, Planul comun de acțiune cuprinzător (Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA), semnat în 2015 între SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța şi Germania pe de o parte şi de Iran de cealaltă. Acordul ar fi expirat în 2025, însă în mai 2018, Trump a decis retragerea Statelor Unite. Chestiunea îmbogăţirii uraniului de către Iran şi a verificărilor de către inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) a rămas una marcată tensiuni, culminând cu bombardarea de către SUA în iunie anul trecut a unor locaţii nucleare din Iran. Informaţiile despre ce şi cât a distrus acest atac sunt contradictorii, însă nici în chestiunea tehnologiei nucleare lucrurile nu sunt clare. Am discutat despre folosirea uraniului îmbogăţit în scopuri civilire şi militare cu Dr. Ing. Petre Min, Şeful Serviciului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul CNCAN – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Balázs Barabás: Se vehiculează diverse procente pentru îmbogăţirea uraniului, mai exact a proporţiei izotopului de uraniu 235: 0,7%, apoi între 3-5%, ceea ce ar fi suficient pentru scopuri civile, 20%, 60% și așa mai departe. Există o limită obiectivă pentru care ar putea spune cele două părți că până la această limită este pentru scop civil și peste această limită în scop militar?
Dr. Ing. Petre Min: Nu am putea să precizăm un procent în ceea ce reprezintă îmbogăţirea uraniului astfel încât să declarăm că există un anumit scop militar. Acest procent pe care am putea să-l luăm în calcul întotdeauna trebuie să fie analizat împreună cu alte criterii, astfel încât să avem o evaluare de genul acesta. Alte criterii, pe lângă procentul de îmbogăţire, ar fi nivelul și forma materialului, concentrația, formula chimică – în general se utilizează hexaflorură de uraniu -, inventarul - cât material există -, dar și capacitatea de a produce acest uraniu îmbogățit, aici vorbim despre instalaţii, despre tot ceea ce înseamnă sistemele de îmbogăţire. Și bineînţeles verificarea, care până la urmă face parte din ceea ce înseamnă convențiile internaționale, transparenţa. Statele membre, cel puțin cele care sunt în cadrul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, declară cantitățile de uraniu, de material nuclear pe care le deţin, iar Agenția are acces pentru a verifica aceste declarații, pentru a verifica instalațiile și bineînţeles evidența acestor materiale. Ca şi concluzie, dacă vorbim doar despre procente în ceea ce reprezintă concentrația de uraniu, nu cred că putem să tragem o concluzie clară în ceea ce privește utilizarea în scopuri militare.
Dr. Ing. Petre Min, Şeful Serviciului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul CNCAN
Balázs Barabás: Fără să intrăm în considerente politice sau de securitate, care ar fi limita sau criteriul obiectiv prin care cele două părți, oricare ar fi ele, ar putea să spună că este mulțumitor pentru ambele părți.
Dr. Ing. Petre Min: Putem să facem referire la acordul comun care a fost aprobat de toate părțile în anul 2015, unde au fost stabilite niște criterii obiective și așa cum am precizat și mai devreme, nu a fost un singur criteriu și anume procentul de îmbogățire al uraniului, ci și inventarul, cantitatea maximă care putea să fie deținută. În acel acord era stipulat clar plafonul de îmbogățire la 3,67%, iar un stoc maxim putea să ajungă până la 300 kg hexaflorură de uraniu. Dar așa cum am precizat mai devreme, ar trebui să se ia în considerare inclusiv capacitatea de a realiza această îmbogățire, adică instalațiile, cu tot ceea ce ține de procesul de îmbogățire și nu numai, inclusiv transparența, declararea, posibilitatea de a se verifica, de a se face vizite și inspecții în cadrul acestor instalații și de a demonstra evidența materialelor nucleare deținute.
Balázs Barabás: În cazul teoretic în care s-ar atinge concentrația de uraniu sau puritatea uraniului necesară pentru producția de armă nucleară, cam în cât timp este posibil ca o țară, Iran sau oricine altcineva, să ajungă să producă și să finalizeze o armă nucleară?
Dr. Ing. Petre Min: Dacă mă întrebați un estimativ de luni sau ani, este foarte greu de precizat, pentru că ceea ce reprezintă instalațiile de îmbogățire sunt instalații, echipamente de o tehnică foarte înaltă. De la un anumit procent de îmbogățire trebuie să deții materiale adecvate în construirea acestor centrifuge utilizate în sistemele de îmbogățire. Dar mai mult de atât trebuie să deții capacitatea de a produce, pentru că aceste centrifuge la un moment dat se distrug. De exemplu dacă ajungem la un anumit nivel de îmbogățire, să spunem 60%, nu avem niciun fel de garanție că aceste centrifuge pot fi utilizate pe mai departe și nu altele care să le ia locul, mai mari și mai performanțe. Deci este complicat de a preciza un timp. Nu este imposibil, pentru că acest lucru s-a realizat, adică îmbogăţirea uraniului până la 90 şi ceva la sută, dar trebuie să deții tehnica necesară și echipamentele, materialele necesare pentru a construi acest sistem de centrifuge astfel încât să atingi capacitatea de îmbogățire de 90%. Nu avem de unde să știm dacă Iranul deține această capacitate, asemenea tehnică. De ce? Pentru că făceam referire la acordul din 2015. Până la un moment dat transparența era asigurată prin inspecțiile inspectorilor de la Agenția Internațională de la Viena. De la un moment dat aceste inspecții nu au mai fost permise de către Iran.
Balázs Barabás: Există asemenea tensiuni și controverse între comunitatea occidentală și alte țări care au potențialul de a produce arme nucleare?
Dr. Ing. Petre Min: Tocmai ăsta este scopul Tratatului de Neproliferare Nucleară. A existat un moment în care toate statele au ajuns la concluzia că nu ar trebui să se mai construiască și să se utilizeze arme nucleare. Respectarea tratatului acest lucru înseamnă: neutilizarea energiei nucleare în domeniul militar. Agenția Internațională pentru Energie Atomică promovează energia nucleară doar în scopuri pașnice.
