Antena 3 CNN Externe Iranul spune că-și va bombarda propriul teritoriu dacă va fi invadat de SUA. Cresc temerile că urmează o invazie iraniană în Kuweit

Iranul spune că-și va bombarda propriul teritoriu dacă va fi invadat de SUA. Cresc temerile că urmează o invazie iraniană în Kuweit

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 19:07 21 Iul 2026 Modificat la 19:07 21 Iul 2026
membri iranieni ai grupării Basij pe străzile Teheranului
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Parlamentarii iranieni au cerut armatei să captureze soldați americani și să lanseze invazii terestre împotriva Kuweitului și Bahrainului, doi aliați ai SUA din Golf, în condițiile în care tot apar discuții despre o invazie terestră a americanilor în Iran, după ce schimbul de focuri și bombardamente a ajuns în a zecea zi consecutivă, relatează Euronews. În plus, un purtător de cuvânt al armatei iraniene a spus că Iranul și-ar bombarda inclusiv propriul teritoriu dacă asta ar opri forțele americane din a-l ocupa.

„Dacă America ne ocupă teritoriul, ne vom bombarda chiar propriul teritoriu”, a declarat Mohammed Akrami-Nia, general de brigadă iranian. „Asta este logica războiului”, a continuat el.

Remarcile au venit în contextul în care CENTCOM a marcat a zecea zi consecutivă de bombardamente împotriva țintelor iraniene, iar Donald Trump urmează să stabilească ordineel viitoare.

La Washington s-ar discuta inclusiv posibilitatea unei operațiuni terestre pentru a lua teritoriul iranian din mâinile regimului teocratic.

Opțiunile americanilor

Pentagonul pregătește mai multe variante pentru desfășurarea unor operațiuni terestre în Iran, care nu ar ajunge până la o invazie pe scară largă, dar ar putea implica mii de militari și s-ar putea întinde pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, a relatat Washington Post, citând oficiali americani neidentificați.

Casa Albă a transmis că Pentagonul lucrează pentru a-i oferi președintelui „o gamă cât mai largă de opțiuni”, dar că „acest lucru nu înseamnă că președintele a luat o decizie”.

Manouchehr Mottaki, fost șef al diplomației iraniene, în prezent deputat, a afirmat că Iranul ar trebui să meargă mai departe decât atacarea bazelor americane din regiune și să ia în calcul capturarea unor militari americani.

„Amenințările Statelor Unite s-au intensificat, iar Washingtonul a spus că va ocupa insula Kharg și va prelua controlul asupra instalațiilor petroliere ale Iranului”, a spus Mottaki.

„Susțin de multă vreme ideea unui război terestru. Ar trebui să ocupăm una dintre bazele americane din regiune, să capturăm militarii aflați acolo și să îi aducem în țara noastră”, a adăugat el.

Ahmad Bakhshayesh Ardestani, alt deputat iranian, fost membru al comisiei iraniene pentru securitate națională, a afirmat că Iranul ar putea lansa atacuri terestre împotriva Kuweitului și Bahrainului dacă Statele Unite ar invada teritoriul iranian.

Referindu-se la posibilitatea unui atac american asupra insulei Kharg, el a spus că guvernul american ar putea să o ocupe pentru o zi, dar nu ar putea să o țină sub control.

„Rachetele iraniene lansate din Semnan, Zahedan, Isfahan și din alte zone pot ajunge până acolo. Ocuparea insulei Kharg ar transforma-o într-o țintă pentru Iran”, a declarat Ardestani.

Kuweitul ar putea fi ținta unei invazii iraniene

Au luat amploare și speculațiile privind o posibilă acțiune iraniană împotriva Kuweitului, inclusiv asupra insulei Bubiyan.

Insula, cu o suprafață de 863 de kilometri pătrați, este cea mai mare din Kuweit și se află la extremitatea nordică a Golfului Persic, în apropierea Irakului.

Unii politicieni iranieni și mai multe conturi de pe rețelele sociale au discutat acest scenariu ca posibil răspuns la o eventuală ocupare a insulei Kharg de către Statele Unite. Potrivit acestora, IRGC ar putea folosi grupări aliate din regiune și unitatea sa de forțe speciale Saberin pentru a lansa o operațiune terestră prin sudul Irakului, în cazul în care armata SUA ar ataca teritoriul iranian.

Saberin este o unitate de elită a IRGC, cu o vastă experiență de luptă acumulată în Iran și în țările învecinate. Pe internet au circulat informații privind deplasări ale trupelor iraniene către frontiera cu Kuweitul, însă acestea nu au putut fi verificate în mod independent.

Kuweitul găzduiește forțe americane și s-a numărat printre țările cel mai intens vizate de cel mai recent val de atacuri iraniene.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close