Antena 3 CNN Externe Îţi va merge direct la inimă. Lecţie impresionantă de "omenie", oferită de doi căţei

Îţi va merge direct la inimă. Lecţie impresionantă de "omenie", oferită de doi căţei

Îţi va merge direct la inimă. Lecţie impresionantă de "omenie", oferită de doi căţei
Sursa foto: Foto: dailymail.co.uk
de O.P.    |    25 Oct 2011   •   14:06

Un caz impresionant a venit din Marea Britanie pentru a ne demonstra că animalele sunt mult mai demne decât mulţi dintre semenii noştri.

În timp ce noi ne uităm bătrânii, sau persoanele cu dizabilităţi, un câine îşi însoţeşte peste tot prietenul orb, un Dog German care şi-a pierdut vederea în urmă cu mai mulţi ani, scrie Daily Mail.

Lily şi Maddison au impresionat întreaga lume. Cele două prietene sunt de nedespărţit şi impart cuşca unui adăpost al Dogs Trust. Pe când avea un an şi jumătate, Lily a orbit într-un mod foarte bizar: i-au crescut gene în ochi.

Pentru că nu se poate orienta, Lily este condusă în permanenţă de Maddison, care de cinci ani este nelipsită de lângă prietena ei.

"Cele două căţeluşe sunt prietene în adevăratul sens al cuvântului. Când se află afară, Maddison preia conducerea, iar Lily o ascultă şi o atinge pentru a şti pe unde trebuie să meargă! Este emoţionant!", a declarat Louise Campbell, patronul adăpostului.








×
Subiecte în articol: animale
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close