Antena 3 CNN Externe Iulia Timoşenko, cercetată pentru abuz de putere, a fost consemnată la domiciliu

Iulia Timoşenko, cercetată pentru abuz de putere, a fost consemnată la domiciliu

Iulia Timoşenko, cercetată pentru abuz de putere, a fost consemnată la domiciliu
Sursa foto: Foto: abendblatt.de
15 Dec 2010   •   19:24

Sunt vremuri grele pentru Iulia Timoşenko, fostul premier al Ucrainei. Parchetul general de la Kiev a decis consemnarea ei la domiciliu, fiind cercetată pentru abuz de putere. Iulia Timoşenko e suspectată că ar fi utilizat ilegal fonduri de aproape 290 de milioane de dolari din buget.

"Timoşenko este vizată de o anchetă pentru abuz de putere agravat. Iulia Timoşenko este consemnată la domiciliu", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Iuri Boicenko, potrivit AFP.

Fostul premier susţine însă că banii sunt în continuare în vistieria statului şi a dat de înţeles că este o victimă a facţiunii pro-ruse care conduce acum Ucraina. Dacă va fi inculpată oficial, Timoşenko riscă peste şapte ani de închisoare.

"Teroarea Parchetului general împotriva opoziţiei continuă", a declarat Timoşenko într-un comunicat. "Tocmai am aflat de la anchetatori că sunt vizată de o anchetă penală pentru că am comis o infracţiune gravă, folosind fonduri destinate mediului pentru a plăti pensii în timpul crizei", a adăugat ea.

În luna mai, Parchetul ucrainean a demarat o primă anchetă împotriva lui Timoşenko, pentru tentativă de corupere a judecătorilor Curţii Supreme. Potrivit anchetatorilor, ea ar încercat în 2003 să dea mită pentru a obţine eliberarea unor apropiaţi şi foşti colaboratori.

 

 

×
Subiecte în articol: Iulia Timosenko abuz de putere Ucraina
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close