Antena 3 CNN Externe Iurie Leancă: Republica Moldova este o țară neutră

Iurie Leancă: Republica Moldova este o țară neutră

Iurie Leancă: Republica Moldova este o țară neutră
09 Sep 2014   •   09:35

Republica Moldova nu intenționează să adere la Alianța Nord-Atlantică și își va păstra statutul de neutralitate stipulat de Constituție, a declarat luni premierul moldovean Iurie Leancă, informează AGERPRES.
''Republica Moldova este o țară neutră. Neutralitatea noastră este un pilon fiabil pentru rezolvarea conflictului transnistrean și eliminarea tuturor temerilor posibile din partea Rusiei pe probleme de securitate. Aceasta este una dintre dovezile practice ale faptului că apropierea Moldovei de Uniunea Europeană nu reprezintă o amenințare la adresa intereselor de securitate ale Federației Ruse'', a spus Leancă.

Potrivit șefului guvernului moldovean, nu există nicio necesitate ca Republica Moldova să adere la NATO din perspectiva planurilor țării de a adera la UE.

Referitor la declarațiile recente ale unor politicieni din Republica Moldova despre nevoia de a adera la NATO, premierul Iurie Leancă a menționat că guvernul de la Chișinău acționează în conformitate cu prevederile Constituției țării.

Republica Moldova își construiește relațiile cu NATO în baza Planului individual de acțiune al Parteneriatului (IPAP), în conformitate cu care militari moldoveni participă la operațiuni de menținere a păcii ale Alianței.

Potrivit unor sondaje de opinie recente, ideea aderării Republicii Moldova la NATO este susținută de numai 14% dintre cetățenii moldoveni. Circa 52% dintre persoanele intervievate consideră neutralitatea cea mai bună opțiune pentru securitatea țării, iar 12% se pronunță pentru aderarea la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă din CSI (Comunitatea Statelor Independente — toate fostele republici sovietice cu excepția celor trei state baltice și a Georgiei).



×
Subiecte în articol: Rusia NATO
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close