Antena 3 CNN Externe Japonia a trimis AVIOANE DE VÂNĂTOARE pentru a intercepta 3 avioane militare chineze

Japonia a trimis AVIOANE DE VÂNĂTOARE pentru a intercepta 3 avioane militare chineze

Japonia a trimis AVIOANE DE VÂNĂTOARE pentru a intercepta 3 avioane militare chineze
Sursa foto: Foto: irrawaddy.org
09 Mar 2014   •   10:27
Japonia a trimis avioane de vânătoare, duminică, pentru a intercepta trei avioane militare chineze care survolau zona din apropierea spaţiului său aerian, au anunţat oficiali din cadrul Ministerului nipon al Apărării, fără a anunţa însă vreun incident, relatează AFP, conform Mediafax.
Un avion Y-8 şi două bombardiere H-6 au survolat Marea Chinei de Est în spaţiul aerian internaţional între insulele de sud ale Japoniei apoi în Oceanul Pacific înainte de a se întoarce în China, pe acelaşi traseu, potrivit unui purtător de cuvânt al Statului Major al Ministerului Japonez al Apărării.
"Au survolat apele internaţionale şi nu au încălcat spaţiul nostru aerian", a declarat el. 
China s-a implicat în diferende teritoriale puternice cu mai mulţi vecini, dintre care în primul rând Japonia, cu care Beijingul îşi dispută suveranitatea unui arhipelag nelocuit din Marea Chinei de Est. 
Tensiunile dintre cele două ţări au reamintit de invazia Chinei de către forţele militare nipone în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.
 

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close