Antena 3 CNN Externe Kerry critică insistenţa lui Netanyahu cu privire la recunoaşterea unui „stat evreu”

Kerry critică insistenţa lui Netanyahu cu privire la recunoaşterea unui „stat evreu”

Kerry critică insistenţa lui Netanyahu cu privire la recunoaşterea unui „stat evreu”
de M.T.    |    14 Mar 2014   •   17:10

Insistenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu de a face din recunoaşterea Israelului drept „stat evreu” de către palestinieni o condiţie fundamentală pentru semnarea unui acord de pace este „o greşeală”, cnsideră secretarul de stat american, John Kerry, informează AFP; citată de Agerpres.

„Eu cred că este o greşeală din partea anumitor persoane să ridice acest subiect din nou şi din nou ca fiind criteriul esenţial al atitudinii lor faţă de posibilitatea unui stat palestinian şi pentru pace, iar noi am spus acest lucru în mod evident”, a spus Kerry, în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, fără a-l nominaliza însă pe Netanyahu.

Problema „statului evreu” a fost soluţionată în 1947, în rezoluţia cu numărul 181 a ONU cu privire la împărţirea Palestinei, care face 30 sau 40 de menţiuni la „statul evreu”, a mai precizat oficialul american.

Totodată, Kerry a amintit de declaraţiile în acest sens făcute de fostul preşedinte palestinian Yasser Arafat, între 1988 şi 2004.

Reacţia lui John Kerry vine în urma unor declaraţii făcute marţi de Benjamin Netanyahu.

„Nu le voi prezenta israelienilor niciun acord care să nu prevadă abolirea dreptului la reîntoarcere şi care să nu includă o recunoaştere de către palestinieni a statului poporului evreu”, a spus premierul israelian.

Netanyahu a făcut din această revendicare un element fundamental pentru un acord de pace, considerând că „rădăcina conflictului” dintre cele două popoare este refuzul arab faţă de recunoaşterea unui stat evreu, iar nu ocuparea teritoriilor palestiniene de după 1967.

Într-un comunicat publicat miercuri, la capătul unei reuniuni cu preşedintele Mahmoud Abbas, Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a denunţat „tentativele de a smulge o recunoaştere a iudaităţii statului Israel cu scopul de a şterge o etapă a istoriei şi drepturile palestinienilor”.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close