Antena 3 CNN Externe Kievul suspendă zborurile spre Belarus și prin spațiul aerian al acestei țări, în urmă scandalului avionului deturnat la Minsk

Kievul suspendă zborurile spre Belarus și prin spațiul aerian al acestei țări, în urmă scandalului avionului deturnat la Minsk

Președinția ucraineană a ordonat, luni, oprirea legăturilor aeriene directe cu Belarus și survolul teritoriului acestei țări din sau către Ucraina, la o zi după interceptarea de către Belarus a unui avion de linie.

Kievul suspendă zborurile spre Belarus și prin spațiul aerian al acestei țări, în urmă scandalului avionului deturnat la Minsk
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    24 Mai 2021   •   22:29

Președintele Volodimir Zelenski "a cerut guvernului" să aplice "decizia să privind sistarea legăturilor aeriene directe între Ucraina și Belarus și închiderea spațiului aerian al Belarus pentru zborurile din Ucraina sau cu țară noastră că destinație", potrivit unui comunicat al președinției, relatează AFP.

Data intrării în vigoare a acestei decizii nu a fost anunțată pentru moment, dar premierul Denis Smigal a convocat pentru marți o reuniune de urgență a guvernului, consacrată acestui dosar.

În prezent, compania aeriană belarusă Belavia este singură care asigura legăturile între Kiev și Minsk, care se află la circa 430 km distanță.

Sistarea acestor zboruri îi va afecta în special pe pasagerii care călătoresc între Ucraina și Rusia și care utilizează des Minskul că escală, zborurile directe între aceste două țări vecine încetând în 2015.

Europarlamentarii cer ca avioanele europene să nu mai treacă prin spațiul aerian al Belarus: "Deturnarea unui avion plin cu cetățeni europeni este un atac asupra UE"

Printr-o solicitare adresată oficialilor Uniunii, membrii grupului RENEW EUROPE din Comisiile pentru Afaceri externe și Transport și turism din Parlamentul European cer ca avioanele europene să nu mai survoleze Belarusul.

Europarlamentarii numesc explicit aterizarea forțată la Minsk a aeronavei unei companii europene ce zbura de la Atena la Vilnius ”un act de piraterie care încalcă în mod flagrant prevederile Convenției de la Chicago” și vor ca UE să se alăture demersurilor de excludere a țării conduse de Alexander Lukashenko din Organizația Internațională a Aviației Civile.

Totodată, membrii celor două comisii parlamentare solicită ca Agenția Europeană de Siguranță a Aviației să prezinte de urgență un raport privind cazul avionului deturnat, iar ”indivizii și entitățile responsabile pentru aterizarea forțată în mod ilegal” a aeronavei să fie sancționați ”fără întârziere”.

”Ieri Uniunea Europeană a fost atacată”

Conform europarlamentarului USRPLUS Vlad Gheorghe, acestea sunt cerințele conturate încă de aseară în discuțiile între membrii Comisiilor.

”Ieri Uniunea Europeană a fost atacată și am considerat că trebuie să fie scris negru pe alb într-o poziție oficială. Deturnarea unui avion european plin cu civili cetățeni europeni este pur și simplu un atac asupra UE - iar escorta militară sub care a fost pusă aeronava nu lasă loc de interpretări. Uniunea Europeană nu poate tolera această sfidare în formă continuată din partea regimului Lukashenko. Cu atât mai mult cu cât cetățenilor europeni li s-au încălcat flagrant drepturile și au fost chiar puși în pericol”, subliniază Gheorghe, membru supleant în Comisia pentru Transport și turism din partea grupului parlamentar RENEW EUROPE.

Solicitările sunt semnate în numele europarlamentarilor de coordonatorii José Ramón Bauzá Díaz și Hilde Vautmans și sunt adresate președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului, Charles Michel, lui Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, cât și Adinei Vălean, Comisarul pentru Transporturi.

Liderii europeni au anunțat încă de ieri că pe agenda ședinței extraordinare a Consiliului European de azi se află relațiile cu Rusia și vor fi discutate inclusiv sancțiuni pentru Belarus.

Ambasadorii statelor NATO vor dezbate abia marți cazul avionului aterizat forțat în Minsk, după ce organizația a solicitat o anchetă internațională privind incidentul considerat ”grav și periculos”.

Directorul companiei comerciale care opera zborul deturnat a denunțat și el un act de ”piraterie”, iar pe rețelele sociale circulă mii de mesaje care solicită autorităților din Belarus eliberarea disidentului reținut, Roman Protasevich și a partenerei sale, arestată alături de acesta ieri pe aeroportul din Minsk.

Radu Tudor: "Cred că s-ar impune ca spațiul aerian al Belarusului să nu mai fie tranzitat de aeronavele europene"

Consiliul European se întâlnește, marți seara, la o ședință în care urmează să se discute despre incidentul major ce a implicat aterizarea de urgență a unui avion la Minks. La ședință urmează să participe și președintele Klaus Iohannis.

La adresa conducerii Comisiei Europene au existat și critici, având în vedere că nu s-au dat deja niște sancțiuni după acest incident.

Analistul militar Radu Tudor a comentat, la Antena 3, situația petrecută în cursul zilei de duminică, la Minsk.

"Din perspectiva politică, lucrurile sunt infinit mai complicate pentru că este un precedent extrem de grav, ca o aeronavă militară să fie trimisă de un Guvern și să deturneze o aeronavă civilă cu scopul de a aresta un cetățean aflat la bordul aeronavei.

Astfel de mecanisme, ce pot fi subscrise actului de terorism, sunt practicate din păcate de actori statali la care se înscrie și Belarusul.

Avem un avertisment foarte clar și cred că s-ar impune, ca în urma ședințelor de la Bruxelles ca spațiul aerian al Belarusului să nu mai fie tranzitat de nicio aeronavă europeană și să fie instituite sancțiuni economice foarte dure, iar din privința sancțiunilor politice, cred că suntem cu toții lămuriți că avem de-a face cu ultima dictatură din Estul Europei, care prin alianță cu Moscova, iată că pune în pericol și viețile unor cetățeni ai UE, pentru că zborul era între două capitale europene, între Atena și Vilnius.

Cred că Adina Vălean s-a concentrat pe aspectul pozitiv, pe faptul că toți pasagerii au fost, până la urmă, eliberați după ce au fost capturați de forțele din Belarus, că avionul a ajuns târziu, dar cu bine la destinație.

Din păcate, îi lipsește Adinei Vălean acel instinct de a condamna întâi deturnarea avionului și apoi de a se bucura de faptul că a ajuns, după 8 ore, la destinație. Asta dovedește faptul că în calitate de comisar european mai are de exersat un pic atunci când transmite mesaje publice.", a explicat Radu Tudor.

Avion civil forţat să aterizeze la Minsk

Un activist de vârf al opoziției belaruse în exil, Roman Protasevici, a fost arestat pe aeroportul din Minsk după ce avionul în care se afla a efectuat o aterizare de urgență.

Ministerul de Interne din Belarus a confirmat duminică arestarea lui Protasevici.

Inițial, a apărut informația conform căreia cinci români s-ar afla la bordul navei forțate să aterizeze la Minsk, informație infirmată în cursul serii de duminică de Ministerul de Externe de la București.

Președintele Aleksandr Lukașenko a ordonat unui avion de luptă să escorteze aparatul companiei Ryanair, în care se afla activistul, conform unei informații transmise de presa de stat din Belarus, anunță CNN.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close