Antena 3 CNN Externe Kim Jong Un a oprit megafoanele care difuzau muzică din filme de groază la granița cu Coreea de Sud

Kim Jong Un a oprit megafoanele care difuzau muzică din filme de groază la granița cu Coreea de Sud

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 16:41 12 Iun 2025 Modificat la 16:55 12 Iun 2025
case granita coreea de sud
Președinția de la Seul a menționat acum și necesitatea menajării locuitorilor din apropierea frontierei, care au fost afectați grav de zgomote. Foto: Agerpres

Militarii sud-coreeni au anunțat joi că autoritățile nord-coreene au încetat difuzarea, la graniță, a zgomotelor deranjante, precum muzica din filme de groază sau sunetele de explozii, care au stârnit nemulțumiri în rândul locuitorilor din Coreea de Sud, potrivit Agerpres.

Phenianul a oprit emiterea de zgomote deranjante la frontiera inter-coreeană. "Acestea au încetat miercuri seară"

Miercuri, Seulul oprise difuzoarele din care se auzea, de un an, propagandă împotriva Phenianului, muzică K-Pop sau emisiuni de știri. Ordinul a fost dat de președintele sud-coreean Lee Jae-myung pentru detensionarea relațiilor și reclădirea încrederii între cele două Corei.

Colonelul Lee Sung-jun, purtător de cuvânt al statului-major general din Coreea de Sud, a declarat la conferința de presă obișnuită că "în acest moment nu există zone unde să se detecteze astfel de emisii. Acestea au încetat miercuri seară și evident nu au avut loc la primele ore ale dimineții"

"Monitorizăm însă îndeaproape, inclusiv posibilitatea ca acestea să aibă loc în cursul după-amiezii", a adăugat el.

Ofițerul afirmase săptămâna aceasta că militarii sud-coreeni folosesc emisiile la difuzoare în mod "flexibil", în funcție de situația strategică și operațională, iar pentru a se lua în considerare încetarea campaniei este nevoie de o revizuire cuprinzătoare la nivel de guvern.

Întrebat dacă poziția respectivă este valabilă în continuare, purtătorul de cuvânt a răspuns că principiul se aplică atunci când sunt în curs emisiuni împotriva Coreei de Nord, iar militarii din Coreea de Sud sunt gata să reia operațiunea dacă este necesar.

El a precizat că nu s-au modificat planurile de efectuare a pregătirii militare în regiunile de la frontieră. Sud-coreenii își reluaseră campania sonoră în iunie 2024, pentru prima oară după șase ani, în timpul mandatului fostului președinte Yoon Suk Yeol, ca reacție la lansarea peste frontieră a mai multor baloane cu gunoi din Coreea de Nord.

Președinția de la Seul a menționat acum și necesitatea menajării locuitorilor din apropierea frontierei, care au fost afectați grav de zgomote, inclusiv de sunet de sirene și de bătăi de tobe tradiționale.

În același timp, nord-coreenii par să fi trecut de la zgomote la muzică în regiunea de frontieră Gangwha, situată în nord-vestul Coreei de Sud. Relatări în același sens s-au primit și din localitatea de frontieră Paju, unde primăria a anunțat că va intensifica monitorizarea pentru a vedea dacă schimbarea se menține.

Profesorul Lim Eul-chul de la Institutul de Studii Extrem-Orientale din Seul, consideră că măsurile respective sunt "o evoluție încurajatoare" și "un semnal pozitiv către Sud" din partea Coreei de Nord.

Din 2023, când a definit relațiile inter-coreene ca "între două state ostile unul față de celălalt", Coreea de Nord a încercat să șteargă urmele schimburilor din trecut cu Sudul și să efectueze în zona frontierei lucrări de construcții pentru consolidarea drumurilor și a barierelor antitanc. Phenianul a renunțat oficial la orice speranță de reunificare a celor două Corei, iar nord-coreenii au dinamitat șoselele și căile ferate transfrontaliere redeschise cu câțiva ani înainte, într-o perioadă când relațiile bilaterale erau mai bune.

Ales la începutul acestei luni, președintele sud-coreean Lee Jae-myung a promis în campania electorală o atitudine mai conciliantă față de Phenian, iar după ce și-a preluat mandatul a spus că "pacea este mai bună decât războiul, oricare ar fi prețul".

Predecesorul său, Yoon Suk Yeol, destituit în aprilie după ce a încercat să impună legea marțială, avusese o poziție mai dură; în campania sa din 2022, el îl numise pe liderul nord-coreean Kim Jong Un "băiat necioplit" și promisese că îl va învăța "bunele maniere". Fostul șef de stat a amenințat de asemenea cu lovituri preventive împotriva Nordului și întărise legăturile militare cu Statele Unite. 

Cele două Corei sunt, în mod oficial, în continuare în război, deoarece Războiul din Coreea (1950-1953) nu s-a încheiat cu un tratat de pace ci cu un simplu armistițiu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close