Antena 3 CNN Externe Klaus Iohannis, declaraţie comună cu Francois Hollande: Am cerut sprijinul Franţei pentru aderarea la Schengen

Klaus Iohannis, declaraţie comună cu Francois Hollande: Am cerut sprijinul Franţei pentru aderarea la Schengen

2 minute de citit Publicat la 15:48 10 Feb 2015 Modificat la 15:48 10 Feb 2015
pepe.jpg
Preşedintele Klaus Iohannis face, marţi, o declaraţie de presă comună cu preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande, după întâlnirea oficială bilaterală de la Palatul Elysee.

Cele mai importante declaratii ale preşedintelui Hollande

- i-am mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru aceasta vizita

- istoria trece şi prin limbă, iar România este o ţara francofonă. Franceza este foarte privilegiata şi îi mulţumesc încă o data domnului preşedinte

- am discutat subiecte politice. De exemplu, despre Uniunea Europeană, un drum pe care suntem angajaţi împreună. Joi vom avea Consiliul European şi vom aborda subiecte importante, precum securitatea. Ne-am propus ca la acest Consiliu să ajungem la un acord în privinţa controlarii pasagerilor liniilor aeriene, precum şi asupra unor decizii privind controlul pe Internet al site-urilor teroriste.

- am abordat subiectul Ucraina. Romania are frontieră comuna cu Ucraina, iar Franta s-a angajat , împreună cu Germania, într-o iniţiativă care maine sper că-şi va dovedi eficacitatea, la Minsk. Cu toţii avem interesul să ajungem la un acord.

- am vorbit cu domnul Iohannis şi despre economie. Franta e prezentă în Romania şi dorim să amplificăm această prezenţă.

- am abordat şi subiectul sensibil al romilor. De ceva timp avem o cooperare poliţienească foarte strânsă. In Franţa sunt ofiteri români de poliţie, care combat împreuna cu poliţiştii locali reţelele de trafic.

- e important să îl avem pe domnul preşedinte aici. El este un factor de unitate pentru Romania acum.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis

- mă bucur că mă aflu astăzi aici, la Paris. Invitatia pe care mi-aţi adresat-o constituie un simbol puternic al relaţiei bilaterale dintre cele două state.

- m-am bucurat ca la aceasta primă discuţie a fost posibil să participe şi domnul ministru de Externe, precum şi ministrul Economiei
   
- am fost satisfacut de substanta discutiilor purtate. Relaţia bilaterală dintre România şi Franţa formată concret într-un parteneriat strategic se dezvolta atât in jurul unei importante relaţii politice, cât şi in jurul cooperarii sectoriale foarte bogate.

-  v-am adresat, domnule presedinte, invitaţia de a veni în România, pentru a consolida ritmul de dezvoltare al relaţiei bilaterale şi sper ca acest lucru să fie posibil cât de curând.

- principalele repere ale relaţiei bilaterale privesc cooperarea economica bazată pe dorinta de a aprofunda si diversifica colaborarea sectorială.

- un aspect important e cel al imaginii Romaniei si comunitatii de romani in Franta. Sintem increzatori ca fapte izolate, atunci când sunt tratate cu luciditate, nu pot avea un efect negativ de durata asupra unei lungi istorii de colaborare

-am solicitat sprijinul Franţei pentru aderarea la Schengen. Am exprimat speranta ca o decizie va putea fi luata cât mai repede

- am trecut in revista evolutiile preocupante din Ucraina si modalitatile de apropiere a unor state de UE

- vom avea prilejul sa reluam aceste apecte atât in discutiile de azi cu inalti demnitari francezi, cât si in viitoarele discutii la cel mai inalt nive

- voi continua să consider relaţia cu Franţa o prioritate din care va decurge firesc necesitatea asigurarii unui dialog permanent.




Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi o vizită oficială în Franţa, unde s-a întâlnit deja cu omologul său, Francois Hollande, urmând apoi să aibă întrevederi cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, preşedintele Adunării Naționale, Claude Bartolone, şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.

×
x close