Antena 3 CNN Externe Cine este Saleh al-Arouri, liderul Hamas ucis marți la Beirut

Cine este Saleh al-Arouri, liderul Hamas ucis marți la Beirut

Numărul doi al grupării islamiste israeliene Hamas a fost ucis într-un presupus atac israelian, de la periferia Beirutului.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Ian 2024   •   07:47

Saleh al-Arouri, ucis marți la Beirut, era un important lider politic și militar palestinian pe care Israelul îl considera unul dintre principalii fondatori ai Brigăzilor Al-Qassam, aripa militară a Hamas, în Cisiordania ocupată.

Saleh al-Arouri s-a născut în districtul Ramallah în 1966. Și-a făcut studiile în teritoriile palestiniene și a obținut o diplomă de licență la Universitatea Al-Khalil din Hebron, scrie CNN, citat de Mediafax

Membru al Hamas din 1987, a început să înființeze și să organizeze un aparat militar în Cisiordania în 1991-1992, ceea ce a contribuit la lansarea efectivă a Brigăzilor Al-Qassam în Cisiordania în 1992.

A fost șef adjunct al Biroului Politic al Hamas și a contribuit la negocierea eliberării soldatului israelian capturat Gilad Shalit în 2011, în schimbul a 1.027 de prizonieri palestinieni deținuți în închisorile israeliene.

El a fost reținut în repetate rânduri de către Israel, inclusiv pentru perioade lungi de timp între 1985 și 1992 și între 1992 și 2007, potrivit Consiliului European pentru Relații Externe. În 2010, el a fost deportat de Israel în Siria, unde a trăit timp de trei ani, înainte de a se muta în Turcia, iar de acolo în Liban.

Presa oficială de stat libaneză a afirmat că numărul morților în urma exploziei din sudul Beirutului, de marți, a crescut la șase, de la patru, cât indica raportul anterior. Printre morți se numără și șeful adjunct al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri.

Explozia a fost înregistrată marți seara într-o suburbie din sudul capitalei Libanului și ar fi vizat un birou al Hamas.

Iar Hamas a anunțat că va intensifica atacurile pe toate fronturile, ca răspuns la uciderea liderului grupării teroriste. Anunțul a fost făcut pe canalul Telegram al grupării. Hamas scrie că moartea lui Saleh al-Arouri este ”o provocare pentru țările arabe și islamice așa că forțele de rezistență vor lovi ținte israeliene peste tot”. 

A fost declarat doliu național în Palestina și grevă generală. Protestatarii au ieșit pe străzile orașului Ramallah din Cisiordania iar mulțimea a cerut răzbunare pentru uciderea lui Arrouri. 

×
Subiecte în articol: Saleh al-Arauri lider Hamas
Parteneri
Sărbătoarea Paştelui în lume. Tradiţii şi obiceiuri inedite, în mai multe țări
x close