Antena 3 CNN Externe Lituania închide granița cu Belarusul după ce zeci de obiecte neidentificate i-au invadat cerul. Ar putea fi activat articolul 4 NATO

Lituania închide granița cu Belarusul după ce zeci de obiecte neidentificate i-au invadat cerul. Ar putea fi activat articolul 4 NATO

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 11:41 27 Oct 2025 Modificat la 11:41 27 Oct 2025
harta kaliningrad
Foto: Getty Images

Lituania își închide granița cu Belarusul după apariția mai multor obiecte neidentificate în spațiul său aerian, relatează The Guardian. Aeroportul din Vilnius, capitala țării, s-a închis din cauza obiectelor care par să fie baloane cu heliu.

Șefa guvernului Lituanian, Inga Ruginiene, a anunțat că Lituania va închide granița cu Belarusul, singurele excepții fiind făcute pentru diplomați și pentru cetățenii europeni care pleacă din această țară.

„Așa vrem să trimitem un semnal Belarusului și să-i spunem că niciun atac hibrid nu va fi tolerat aici”, a declarat Ruginiene, luni.

De asemenea, Lituania a anunțat că ia în calcul inclusiv activarea articolului 4 al NATO din cauza prezenței baloanelor în spațiul aerian lituanian.

Baloanele care au invadat spațiul aerian lituanian ar putea fi folosite de contabandiști pentru a transporta țigarete peste graniță, însă autoritățile au dat vina pe Rusia și Belarus, spunând că cele două dictaturi „pun presiune” pe Lituania și „testează” pregătirea militară a țării. 

Vilmantas Vitkauskas, șeful Centrului Național de Management al Crizelor din Lituania a declarat că 66 de obiecte neidentificate au fost detectate de radar, duminică noapte.

Deividas Matulionis, consilier de rang înalt al președintelui Gitanas Nauseda, a spus că atacul face parte din „operațiunea hibrid-psihologică” menită să „perturbe viața de zi cu zi a lituanienilor”.

Consiliul de securitate națională lituanian urmează să se reunească, luni, pentru a discuta care vor fi următorii pași, inclusiv măsuri potențiale de prelungire a închiderii granițelor cu Belarus sau restricționarea tranzitului prin exclava Kaliningrad a Rusiei.  

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close