O unitate de poliție a recunoscut că a încurcat identitatea unui tânăr de 18 ani mort într-un accident rutier cu cea a unui alt adolescent care a supraviețuit coliziunii.
Poliția din South Yorkshire, Marea Britanie, a crezut că Trevor „TJ” Wynn, în vârstă de 17 ani, a murit în accidentul produs lângă Rotherham pe 13 decembrie și a informat familia acestuia. Însă duminică s-a aflat că el a supraviețuit, iar persoana care a murit a fost Joshua Johnson, dar și o fată de 17 ani, care conducea vehiculul.
Comisarul-șef adjunct Colin McFarlane a declarat că instituția s-a autosesizat și a trimis cazul către Biroul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC) după identificarea erorii, adăugând că este conștient de „trauma suplimentară pe care aceasta o poate provoca”, relatează BBC.
Poliția a fost chemată pe Todwick Road, între Dinnington și Todwick, la primele ore ale zilei de 13 decembrie, după ce o Toyota Corolla argintie a ieșit de pe carosabil.
La acel moment, poliția a declarat că o fată de 17 ani, aflată la volan, și un băiat de 17 ani au fost declarați morți la fața locului, iar un tânăr de 18 ani a fost transportat la spital cu răni grave.
Familia lui Trevor a fost ulterior informată că acesta a murit, în timp ce se credea că Johnson era tânărul de sex masculin aflat în spital și care primea îngrijiri medicale.
Fata de 17 ani nu a fost numită oficial de poliție, însă a fost identificată drept Summer Louise Scott la deschiderea anchetei judiciare la Tribunalul din Doncaster.
Într-un comunicat emis marți, Poliția din South Yorkshire a declarat că au fost ridicate „suspiciuni” cu privire la identitatea persoanelor decedate.
Un purtător de cuvânt a spus că „au ieșit la iveală informații” duminică, care au determinat „inițierea unor proceduri suplimentare oficiale de identificare, inclusiv expertize criminalistice”, ceea ce a dus la descoperirea greșelii.
McFarlane a declarat că s-a oferit de atunci să se întâlnească cu ambii părinți pentru a discuta situația. „Acest lucru a fost, în mod evident, un șoc uriaș pentru toată lumea și recunoaștem trauma suplimentară pe care o poate provoca. Îl sprijinim pe Trevor și toate familiile implicate și am implicat agenții specializate pentru a oferi acest sprijin. De asemenea, m-am oferit să mă întâlnesc cu ambii părinți, deoarece sunt sigur că vor avea multe întrebări, la majoritatea cărora nu putem răspunde încă, dar suntem absolut hotărâți să înțelegem cum s-a întâmplat acest lucru pentru ca să nu se mai repete”, a declarat acesta.
El a adăugat că Poliția din South Yorkshire va coopera pe deplin în orice investigație ulterioară desfășurată de organismul de supraveghere a poliției.
IOPC a declarat că evaluează sesizarea pentru a stabili dacă este necesară o anchetă.
Un tânăr de 18 ani, arestat sub suspiciunea de provocare a morții prin conducere periculoasă, și un altul de 19 ani, arestat sub suspiciunea de obstrucționare a justiției în legătură cu accidentul, rămân în libertate pe cauțiune, în așteptarea unor investigații suplimentare.
„O situație care schimbă viața”
Trevor nu a fost numit public de poliție la momentul accidentului, însă a fost identificat pe rețelele sociale și în presa locală ca fiind decedat în coliziune.
O strângere de fonduri inițiată luna trecută în numele său de prietenul de familie Jonathan Stoner a adunat peste 1.000 de lire sterline.
Într-o actualizare publicată marți, Stoner a declarat că, în urma veștii că Trevor este în viață, banii strânși vor merge „direct pentru a-l ajuta pe TJ să își continue viața și pentru a-și sprijini familia în acest proces de recuperare”.
„Poliția a făcut inițial o greșeală și a identificat persoana greșită, iar noi am fost informați incorect la momentul respectiv”, se arată în mesaj. „Situația a fost clarificată între timp și dorim să fim complet transparenți cu toți cei care ne-au sprijinit”.
Stoner a spus că accentul se va pune acum pe ajutorarea adolescentului, care a trecut prin „o situație gravă, care i-a schimbat viața”, pentru a se recupera.
„Înțelegem că această veste poate fi un șoc și apreciem răbdarea, bunătatea și sprijinul continuu al tuturor”, se mai arată în comunicat.
Deputata laburistă pentru Rotherham, Sarah Champion, a declarat că este „profund tulburată de faptul că a avut loc o eroare de o asemenea amploare”. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile implicate; voi trage poliția la răspundere pentru a mă asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată – durerea pe care au provocat-o este de neimaginat”, a spus ea.