Antena 3 CNN Externe Lovitura de stat de la Kremlin | Cum au capturat Putin și serviciile de securitate statul rus

Lovitura de stat de la Kremlin | Cum au capturat Putin și serviciile de securitate statul rus

De la începutul domniei sale, Putin a lucrat pentru a întări statul, pentru a contracara haosul capitalismului post-sovietic și a democratizării instabile, iar pentru asta a considerat că este necesar să ridice serviciile de securitate ale țării și să pună foști oficiali de securitate la conducerea organelor guvernamentale critice.

Lovitura de stat de la Kremlin | Cum au capturat Putin și serviciile de securitate statul rus
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    11 Mai 2022   •   17:22

La 20 decembrie 1999, Vladimir Putin s-a adresat unor înalți oficiali ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei la sediul din Lubyanka, lângă Piața Roșie din Moscova. Premierul, recent numit, în vârstă de 47 de ani, care deținea gradul de locotenent colonel în FSB, se afla în vizită pentru a marca sărbătoarea în cinstea serviciilor de securitate ruse. ”Sarcina de a mă infiltra cel mai înalt nivel de guvernare este îndeplinită”, a glumit Putin.

Foștii săi colegi au chicotit. Dar gluma era despre Rusia.

Putin a devenit președinte interimar la mai puțin de două săptămâni. De la începutul domniei sale, el a lucrat pentru a întări statul pentru a contracara haosul capitalismului post-sovietic și a democratizării instabile.

Pentru a atinge acest scop, el a considerat că este necesar să ridice serviciile de securitate ale țării și să pună foști oficiali de securitate la conducerea organelor guvernamentale critice.

În ultimii ani, însă, abordarea lui Putin s-a schimbat. Din ce în ce mai mult, birocrația a înlocuit personalitățile de profil care dominau anterior. Și pe măsură ce președintele rus a ajuns să se bazeze pe aceste instituții birocratice pentru a-și consolida controlul, puterea lor a crescut în raport cu alte organe ale statului.

Dar abia în februarie, când Putin a dat ordinele de a recunoaște mai întâi independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk și apoi, câteva zile mai târziu, de a trimite trupe rusești în Ucraina, a devenit evidentă preluarea completă de către noua securitate. 

În primele zile ale războiului, majoritatea ramurilor statului rus păreau orbite de hotărârea lui Putin de a invada, iar unii oficiali de seamă chiar păreau să pună la îndoială înțelepciunea deciziei, oricât de timid. Dar în săptămânile de după, guvernul și societatea deopotrivă s-au aliniat în spatele Kremlinului.

Disidența este acum o crimă, iar indivizii care odată dețineau puterea de decizie s-au trezit ostatici ai instituțiilor al căror scop unic este securitatea și controlul. Ceea ce s-a întâmplat este, de fapt, o lovitură de stat FSB asupra FSB: Rusia era odinioară un stat dominat de forțele de securitate, dar acum o birocrație de securitate fără chip a devenit statul, cu Putin în fruntea lui.

Putin, a fost el însuși lăudat ca un pragmatist de către diplomații occidentali, după ce a ieșit din obscuritate pentru a deveni președinte al Rusiei în 2000.

Nici atunci, nu și-a ascuns intenția de a stabili o autoritate absolută în stilul lui Andropov, trecând rapid la limitarea puterii baronilor capitalişti care înfloriseră în anii 1990 sub preşedinţia frenetică a lui Elţîn.

În mintea lui Putin, o oligarhie independentă care controlează industriile strategice, cum ar fi petrolul și gazele, ar amenințat stabilitatea statului. El s-a asigurat că deciziile de afaceri relevante pentru interesul național erau luate în schimb de o mână de oameni de încredere - așa-numitele siloviki, sau afiliații agențiilor militare și de securitate ale statului.

Acești indivizi au devenit efectiv manageri sau gardieni ai activelor controlate de stat. Mulți erau din Leningradul natal al lui Putin (azi Sankt Petersburg) și cei mai mulți au slujit alături de el în KGB.

Pe partea corporativă, în rândurile lor se numără Igor Sechin (Rosneft), Sergey Chemezov (Rostec) și Alexey Miller (Gazprom), în timp ce problemele de protecție a statului sunt tratate de Nikolai Patrushev (secretarul Consiliului de Securitate), Alexander Bortnikov (directorul FSB), Serghei Naryshkin (directorul Serviciului de Informații Externe) și Alexander Bastrykin (șeful Comitetului de Investigații), printre alții.

Putin a fost convins că întărirea „organelor extraordinare” ale statului ar preveni tulburările de tipul celor care au dus la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. Punerea la conducere a foștilor agenți KGB părea să ofere o oarecare stabilitate economică și politică.

Într-un efort de a menține această stabilitate, Putin a acționat în 2020 pentru a-și prelungi președinția, propunând modificări constituționale pentru a eluda limitele mandatului care l-ar retrage din funcție în 2024.

De la ratificarea lor, modificările constituționale au oferit statului o largă libertate de a aborda probleme, de la COVID-19 la proteste în masă din Belarus până la aducerea opozantului Alexei Navalnîi înapoi la Moscova.

Așa cum a fost cazul în epoca Andropov, toate problemele sunt acum gestionate de organisme centrale de reglementare – organizații federale care supraveghează totul, de la impozitare la știință (cuvântul nadzor, care înseamnă „supraveghere”, în multe dintre numele lor rusești le face ușor de recunoscut) .

Urmăririle penale sunt o tactică din ce în ce mai des folosită împotriva cetățenilor ruși care se plâng de abuzuri de putere, solicită servicii mai bune sau își exprimă sprijinul pentru Navalnîi, care, el însuși, a fost condamnat pe baza unor acuzații false de fraudă și alte presupuse infracțiuni. Un aparat de control punitiv și-a întărit strânsoarea, condus de prim-ministrul tehnocrat Mihail Mishustin, un fost funcționar fiscal, și o gamă largă de manageri de nivel mediu din cadrul birocrației regimului.

Lovitura FSB

Decizia lui Putin de a recunoaște independența Donețkului și Luganskului și, ulterior, de a lansa o „operațiune militară specială” pentru „de-nazificarea” Ucrainei, a urmat un model similar de pedeapsă pentru abaterea politică: el a căutat să sancționeze o țară întreagă pentru ceea ce el considera alegerea „anti-rusă” de a se alinia cu Occidentul.

Dar în interiorul Rusiei, evenimentele care au condus și care au urmat invaziei au marcat, de asemenea, finalizarea unei schimbări politice care a durat ani de zile. Ele au dezvăluit puterea în scădere a silovikilor care au dominat la începutul erei Putin – și înlocuirea lor cu o birocrație  de securitate și control, fără chip.

Pe 21 februarie, în timpul unei sesiuni a Consiliului de Securitate transmisă la nivel național, cei mai apropiați confidenti ai președintelui păreau complet în întuneric cu privire la ceea ce ar presupune recunoașterea Donețk și Luhansk.

Naryshkin, de la Serviciul de Informații Externe, s-a împiedicat în cuvinte, în timp ce Putin a cerut o afirmare a sprijinului pentru decizie. Până la sfârșitul acestui schimb, Naryshkin părea să tremure de frică. Până și Patrushev a vrut să informeze Statele Unite despre planurile Rusiei de a trimite trupe în Ucraina - o sugestie care a rămas fără răspuns.

Pentru o decizie la fel de consecventa ca invazia unei țări vecine, este remarcabil câte organe ale statului au ieșit din circuit. Instituțiile economice au fost luate prin surprindere – când Elvira Nabiullina, șefa băncii centrale ruse, a încercat să demisioneze la începutul lunii martie, i s-a spus să se potolească și să facă față consecințelor economice.

Nici armata nu părea să cunoască întregul plan și a petrecut luni de zile mutând zeci de mii de trupe în jurul graniței fără să știe dacă li se va cere să atace.

Operațiunea clandestină a lui Putin a fost chiar ascunsă altor agenți clandestini. Liderii departamentului FSB responsabil de furnizarea informațiilor Kremlinului despre situația politică a Ucrainei, de exemplu, nu credeau pe deplin că va avea loc o invazie.

Mulți analiști au susținut cu încredere că ar fi împotriva intereselor naționale ale Rusiei. Confortabil în ipoteza că un atac pe scară largă nu era de pe masă, oficialii au continuat să-i hrănească lui Putin povestea pe care dorea să o audă: ucrainenii erau frați slavi gata să fie eliberați de la Kiev, sub controlul naziștilor, controlați de Occident.

Mulți oficiali își imaginează acum un dezastru asemănător războiului din Afganistan din anii 1980, care s-a încheiat cu o retragere rușinoasă și a contribuit la precipitarea dizolvării imperiului sovietic. Dar într-un guvern care a devenit din ce în ce mai tehnocrat, instituționalizat și impersonal, astfel de opinii nu mai sunt permise.

Pe măsură ce conflictul continuă și în a treia lună și dovezile crimelor de război cresc, majoritatea oficialilor și politicienilor continuă să-l susțină pe Putin.

Afacerile mari sunt în mare parte tăcute. Elitele economice, separate de Occident, s-au adunat în jurul steagului. Chiar dacă unii pot mormăi în privat, foarte puțini sunt vocali în public. Rare excepții îi includ pe miliardar Oleg Deripaska, care a cerut în repetate rânduri pacea; pe fostul asociat al lui Putin Anatoli Chubais, cunoscut pentru că a condus privatizarea Rusiei sub Elțîn, care a fugit în Turcia;pe  oligarhul și fostul proprietar al clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, care a încercat să faciliteze o înțelegere negociată; și pe antreprenorul Oleg Tinkov, care a fost forțat să-și vândă acțiunile la banca sa online de mare succes, Tinkoff, după ce a vorbit împotriva „operațiunii”.

Putin nu și-a ascuns niciodată intenția de a stabili autoritatea absolută

Restul celor 145 de milioane de cetățeni ai Rusiei – cu excepția acelor zeci sau poate sute de mii care au fugit în străinătate – se încadrează în mod similar. După ce au pierdut accesul la zborurile străine, mărcile și sistemele de plată, majoritatea sunt forțați să accepte că viața lor este legată de Kremlin.

Într-o abatere bruscă față de primele zile ale operațiunii din Ucraina, când șocul public era palpabil și oamenii au ieșit în stradă și-au exprimat sentimentul antirăzboi, sondajele arată că aproximativ 80% susțin acum războiul. Numărul real este probabil mai mic – atunci când statul exercită controlul total, oamenii dau răspunsurile pe care le dorește regimul.

Pe măsură ce șocul trece, frica i-a luat locul. Într-un discurs televizat la mijlocul lunii martie, Putin a insistat că țările occidentale „vor încerca să parieze pe așa-numita coloană a cincea, pe trădătorii naționali”, dând de înțeles că toți oponenții „operațiunii” sale sunt inamicii nepatrioți. Filialele de securitate ale guvernului anunțaseră anterior o nouă lege: răspândirea „informațiilor false”, sau orice narațiune care contrazice povestea oficială a Ministerului Apărării, este o infracțiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.

Au fost blocate sau desființate instituții de presă independente, inclusiv ziarul Novaya Gazeta, radioul liberal Ekho Moskvy și Dozhd TV, toate care au criticat regulat guvernul până acum două luni. New York Times, BBC, CNN și alte mass-media străine și-au făcut bagajele și au părăsit țara.

De la sfârșitul lunii februarie, peste 16.000 de persoane au fost reținute, inclusiv 400 de adolescenți. Oameni au fost arestați doar pentru că se aflau în apropierea unui protest. Pentru un moscovit, doar să se prezinte în Piața Roșie ținând în mână o copie a romanului Război și pace al lui Lev Tolstoi a fost suficient pentru a justifica detenția.

În această atmosferă de represiune completă, chiar și personalitățile politice care păreau cândva să ofere idei alternative acum repetă ca un ecou cuvintele fără compromisuri ale lui Putin. Fostul președinte Dmitri Medvedev a insistat că orice critică la adresa operațiunii echivalează cu trădare.

Noul stat de securitate

Jurnalistul și scriitorul Masha Gessen l-a numit odată pe Putin „omul fără față”. Astăzi, însă, a lui este singura față, așezată în vârful unei birocrații anonime de securitate care îi îndeplinește dorințele. O altă lovitură de stat, fie pe coridoarele Kremlinului, fie pe străzile Moscovei, nu este probabilă.

Singurul grup care ar putea să-l detroneze pe președinte este FSB, care este încă condus din punct de vedere tehnic de siloviki naționaliști care înțeleg că o anumită flexibilitate în politica externă este necesară pentru dezvoltarea internă. Dar astfel de oficiali nu mai sunt viitorul FSB.

Corpul indistinct de tehnocrați de securitate aflat acum la conducere este obsedat de controlul total, indiferent de consecințele naționale sau internaționale.

Ultima dată când Kremlinul a construit un astfel de stat care controlează totalitatea, sub conducerea lui Andropov la începutul anilor 1980, s-a destrămat când forțele de securitate și-au relaxat strânsoarea și au permis reforma. Putin cunoaște bine această poveste și este puțin probabil să riște același rezultat.

Și chiar și fără el, sistemul pe care l-a construit ar rămâne pe loc, susținut de noua cohortă de securitate – cu excepția cazului în care o dezamăgire în stilul Afganistanului din anii 1980 în Ucraina distruge totul.

Cu această birocrație care ține strâns de putere, aventurismul străin al Moscovei s-ar putea reduce. Dar atâta timp cât structura rămâne stabilă, Rusia va rămâne oprimată, izolată și neliberă.

Sursa: Foreign Affairs

×
Subiecte în articol: Rusia Kremlin FSB Vladimir Putin
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close