Trupele ciadiane desfășurate la frontiera dintre Camerun și Nigeria au intrat marți în orașul nigerian Gamburu, după lupte violente împotriva islamiștilor grupării Boko Haram, transmite AFP.
Blindatele şi infanteriştii ciadieni au trecut podul care separă orașul camerunez Fotokol pentru a se deplasa la Gamburu, după importante bombardamente aeriene şi de artilerie și după schimburi de tiruri cu islamiștii, care au cucerit orașul în urmă cu mai multe luni.
Aviația ciadiană bombardează de sâmbătă pozițiile Boko Haram, așteptând declanșarea unei operațiuni terestre ale armatelor ciadiană și cameruneză în Nigeria, cu acordul guvernului nigerian.