Antena 3 CNN Externe Majoritatea românilor nu trăiesc ca el. Scrisoarea trimisă de un deţinut familiei a revoltat lumea

Majoritatea românilor nu trăiesc ca el. Scrisoarea trimisă de un deţinut familiei a revoltat lumea

Majoritatea românilor nu trăiesc ca el. Scrisoarea trimisă de un deţinut familiei a revoltat lumea
Sursa foto: Foto: Daily Mail
de O.P.    |    18 Oct 2011   •   08:16

La 41 de ani Robert Shaw a avut ghinionul să fie prins de autorităţi în timp ce transporta ilegal arme în valoare de 20.000 de lire sterline. A fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, iar după gratii a trimis o scrisoare care a şocat şi revoltat în aceeaşi măsură.

"Avem la dispoziţie o masă de biliard, o masă de tenis, acces la sală de fitness, putem să facem căţărări, să jucăm, fotbal sau tenis. În celulă avem acces la televizor şi chiar mi se pare foarte relaxant aici. În afară de faptul că îmi este foarte dor de voi, mă simt foarte bine aici", spunea bărbatul în scrisoarea trimisă fiicei sale.

Fosta soţie, după ce a citit cuvintele scrise de bărbat s-a arătat foarte revoltată: "Speram că va fi pedepsit pentru ilegalităţile comise. NU mă aşteptam nicio secundă că va pleca în vacanţă, gratis!", a declarat femeia, ciatată de Daily Mail.

Femeia a declarat presei că el o duce mai bine în închisoare decât mulţi cetăţeni corecţi care încearcă să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta.




×
Subiecte în articol: deținuti inchisori
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close