Antena 3 CNN Externe Mapamond Actriţa Emilia Clarke spune că a avut o cădere nervoasă după rolul din serialul Game of Thrones care a făcut-o faimoasă

Actriţa Emilia Clarke spune că a avut o cădere nervoasă după rolul din serialul Game of Thrones care a făcut-o faimoasă

N.B.
2 minute de citit Publicat la 13:41 15 Ian 2026 Modificat la 13:50 15 Ian 2026
actrita Emilia Clarke in serialul „ Game of Thrones ”
Ultima sa apariţie publică a actriţei Emilia Clarke legată de serialul „ Game of Thrones ” a fost la premiile Emmy din 2019. Sursa foto: Hepta

Actriţa Emilia Clarke, în vârstă de 39 de ani, a declarat într-un interviu că a avut o cădere nervoasă după interpretarea rolului Daenerys Targaryen din serialul „Game of Thrones” şi că acum nu mai are de gând să joace în filme fantastice.

De când și-a încheiat rolul Daenerys Targaryen din „Game of Thrones”, rol pe care l-a jucat în perioada 2011- 2019 și care i-a adus o foarte mare popularitate, Emilia Clarke a jucat în cu totul alt gen de producţii, de la comedii romantice la filme de Crăciun, de la science fiction la filme pentru copii. Totul, cu excepția genului fantasy, pentru că, spune vedeta, s-a săturat de asta.

„Este foarte puțin probabil să mă mai vedeți vreodată călare pe un dragon sau chiar în aceeași cadru cu un dragon”, a declarat actrița în vârstă de 39 de ani într-un interviu acordat „New York Times”, preluat de Corriere della Sera, cu ocazia lansării noului serial „Ponies”, un thriller de spionaj care va fi lansat în SUA  şi al cărui producător executiv este.

Ultima sa apariţie publică legată de serialul „Game of Thrones” a fost la premiile Emmy din 2019 , apoi a sosit Covid-ul și totul a fost pus în așteptare. „A fost prima dată în viața mea profesională când m-am oprit”, a explicat vedeta. „Am avut o cădere nervoasă completă , a fost aproape ca și cum momentul pandemiei ar fi fost perfect.”

Actriţa a declarat că a acumulat multe lucruri de procesat în anii serialului, cum ar fi cele două hemoragii cerebrale pe care le-a suferit în 2011 și 2013 sau moartea tatălui ei, care a avut loc în 2016. „Pandemia a fost teribilă, dar într-un fel trebuie să fiu recunoscătoare pentru ea”, a recunoscut Clarke , „pentru că m-a obligat să răspund la niște întrebări pe care probabil le-aș fi amânat încă 10 ani”. Una dintre acestea se referea la viața ei profesională și la ce avea să facă după serialul de succes HBO , unde a început să lucreze la doar 22 de ani .

„Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că aș putea încerca să obțin o oarecare autonomie în alegerile și în munca mea”, a mărturisit vedeta. „O mare parte din cariera mea nu mi-a reflectat gusturile, a fost ca și cum aș fi fost aruncată dintr-un tun. Ca tânără actriță britanică care își caută de lucru la Hollywood , cuvântul «nu» nu face parte din vocabularul tău, trebuie doar să spui «da». Dar acum vreau să ies din umbra așteptărilor altora și să iau situaţia în propriile mâini.”

Iar filmul „Ponies” a fost soluția perfectă. „Mi-am dat seama că va fi ceva diferit față de «Urzeala Tronurilor» când Susanna Fogel și David Iserson (co-creatorii serialului, ed.) mi-au oferit șansa de a alege între două personaje principale: Bea sau omologa ei , Twila , tot văduva unui agent CIA care devine ea însăși agent. Am simțit că îmi dădeau o voce, iar asta nu se întâmplă întotdeauna”, a concluzionat Clarke , care inițial cochetase cu ideea de a o interpreta pe Twila, „dar evident că știam că sunt Bea”. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close