Mai multe obiecte misterioase au ajuns pe o plajă din nordul statului australian Queensland în acest weekend. Zona a fost încercuită și localnicii au fost avertizați să nu le atingă dacă găsesc obiecte similare. Acestea ar fi, cel mai probabil, resturi spațiale. Agenția Spațială Australiană încearcă acum să-și dea seama care este originea celor șase obiecte, relatează BBC.
Șase sfere argintii au ajuns pe plaja Forrest Beach din nordul statului australian Queensland. Obiectele ar fi resturi spațiale, potrivit relatărilor din zonă. Agenția Spațială Australiană (ASA) încearcă să afle de unde provin.
Oameni de știință, echipați în costume de protecție, au fost văzuți în timp ce puneau sferele în butoaie speciale pentru materiale periculoase, sub supravegherea poliției. Există suspiciuni că ar conține substanțe periculoase.
Departamentul de Pompieri din Queensland a anunțat duminică că în jurul obiectelor a fost stabilită o zonă de excludere de 50 de metri. De asemenea, localnicii au fost avertizat să nu atingă obiectele dacă descoperă și altele. Aceștia au fost sfătuiți să se îndepărteze rapid și să sune la serviciile de urgență.
Speculațiile abundă în mediul online. Sunt oameni care cred că sfere ar fi rezervoare de combustibil pentru nave spațiale și, prin urmare, ar putea conține cantități reziduale ale unei substanțe foarte inflamabile sau reactive.
Nimeni nu știe însă care este originea lor.
Proprietarea unui bar de pe plaja unde au apărut sferele a spus că localnicii sunt foarte curioși să afle de unde provin sferele misterioase. „Aici e foarte liniștit, nu se întâmplă multe. Așa că toată această activitate în plus...a generat un pic de entuziasm”, a spus Lisa Scobie pentru BBC.
Nu este prima dată când astfel de obiecte misterioase apar pe coasta Australiei. În 2023, India a confirmat că domul de metal uriaș, care eșuase pe o plajă de lângă Perth, provenea de la una dintre rachetele sale.
Un obiect similar cu cele descoperite în aceste weekend în Australia a apărut și într-o zonă izolată din Namibia, în 2011. Oamenii de știință au spus la acea vreme că cel mai probabil este un rezervor de combustibil care conține hidrazină, un combustibil de propulsie extrem de volatil, provenit de la o rachetă fără echipaj uman.