Isidor și Ida Strauss au rămas în istorie după ce au murit la bordul Titanicului în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce vaporul s-a izbit de un aisberg. Cei doi au fost printre puținii pasageri de la clasa întâi care au pierit în tragedia navală. Povestea lor de dragoste a ajuns și pe marile ecrane. La mai bine de un secol de la catastrofă, ceasul de buzunar, de aur, gravat cu numele lui Isidor și recuperat din epavă, este scos la licitație pentru suma uluitoare de 1,3 milioane de dolari, relatează CNN.
Isidor și Ida Strauss sunt surprinși în filmul „Titanic” din 1997, regizat de James Cameron, în timp ce refuză să se urce în bărcile de salvare, pentru a le oferi o șansă la viață pasagerilor mai tineri. În film, cei doi își dau ultima suflare, îmbrățișați.
Au murit împreună, dar trupul Idei Strauss nu a fost recuperat niciodată. A fost găsit însă trupul lui Isidor, care era co-proprietarul, la vremea morții lui, a magazinului Macy’s din New York. Ceasul de buzunar, din aur, a fost, de asemenea, recuperat de pe trupul său și returnat fiului cuplului, Jesse. La un secol de la tragedie, ceasul este scos la licitație.
Experții spun că ceasul va fi vândut, sâmbătă, când va fi scos la licitație cu suma de cel puțin 1,3 milioane de dolari. Bijuteria este gravată cu inițialele lui Isidor și cu data de 6 februarie 1888. Este ziua în care a împlinit 43 de ani și anul în care el și fratele său, Nathan, au devenit parteneri de afaceri.
![]()
Ceasul a fost descris de casa de licitații britanică Henry Aldridge & Son, care se ocupă de vânzare, ca fiind „unul dintre cele mai importante și emblematice obiecte de pe Titanic oferite vreodată spre vânzare”. Obiectul a fost transmis din generație în generație în interiorul familiei înainte de a fi scos la licitație.
În filmul „Titanic” din 1997, soții Straus, interpretați de Lew Palter și Elsa Raven, au fost înfățișați îmbrățișându-se pe un pat în timp ce nava se scufunda. În realitate, cuplul, care se întorcea în Statele Unite din Germania natală, a fost văzut ultima dată de supraviețuitori stând împreună pe punte, ținându-se de mână, înainte de a fi luați de un val.
Cei doi fuseseră îndrumați către barca de salvare numărul opt, dar Isidor a refuzat să se urce cât timp existau bărbați mai tineri cărora li se interzicea îmbarcarea, potrivit documentelor din Arhivele Naționale ale Marii Britanii. Se spune că soția sa ar fi refuzat apoi la rândul ei, spunând: „Unde mergi tu, merg și eu.”