După șapte decenii de căsnicie, un cuplu din Bournemouth, Marea Britanie, a decis să marcheze momentul într-un mod inedit. Derek, în vârstă de 92 de ani, și Audrey Evans, 94 de ani, și-au cumpărat primul bolid de lux pe care și l-au dorit dintotdeauna.
Derek și Audrey Evans susțin că au avut această dorință „de-o viață”, și anume să achiziționeze un Porsche.
„Întotdeauna am crezut că Porsche este unic, atât de fiabil și diferit de orice altceva”, spune Derek. „Ne-am dorit un Porsche, apoi ne-am gândit: «de ce nu acum?»”, potrivit Porsche.com.
După 70 de ani petrecuți împreună, cei doi spun că întotdeauna au luptat pentru visurile lor.
„Presupun că am avut întotdeauna o fire aventuroasă”, mărturisește domnul Evans.
Cuplul susține că una dintre pasiunile comune a fost dintotdeauna domeniul automobilelor. Audrey Evans a declarat că, la scurt timp după nuntă, cei doi și-au cumpărat prima lor mașină, un Austin 7.
Acesta a mai declarat că primul pas în lumea automobilismului a avut loc în anii 50, când a învățat să conducă pe Fordul 8 al tatălui său.
Acum, la vârsta de 92 de ani, Derek susține că achiziționarea unui Porsche nu a fost doar o simplă achiziție, ci o modalitate de a se conecta cu o comunitate specială.
„Există o atmosferă grozavă atunci când deții un Porsche. Simți că faci parte dintr-un club extraordinar”, spune Derek.