Familia lui Felix Baumgartner, care a murit în iulie, scoate la vânzare trei maşini de lux ale fostului parapantist, printre care şi un McLaren 620R, o maşină rară, fiind produse doar 225 de unităţi. În total, sunt trei "bestii" motorizate pe care familia sa le-a scos la vânzare pentru peste 900.000 de euro, deși pot fi achiziționate şi individual, scrie Marca.
Cele două supermașini aflate în fruntea lotului, un Lamborghini și un McLaren, poartă numărul 63 pe caroserii, deoarece Baumgartner și-a încercat norocul în motorsport și a participat la cursa de 24 de ore de la Nürburgring cu "numărul său de război".
Lamborghini Huracán Sterrato este o mașină rară, limitată la 1.499 de unități, care sunt disponibile la vânzare pentru 346.395 de euro la cursul de schimb actual. Cu finisajele sale speciale de culoare verde mat și interiorul din Alcantara, acest Lamborghini cu tracțiune integrală și 610 CP aparține acelei categorii inclasificabile de "supermașini off-road", care include și Porsche 911 Dakar.
Sterrato combină garda la sol ridicată cu arcadele roților evazate și un mod de condus Rally, o premieră pentru seria Huracán. În ciuda atractivității sale off-road, pe asfalt poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 3,4 secunde.
A doua "rachetă" este un McLaren 620R alb, din 2020. Pentru 351.808 de euro, viitorul proprietar ia acasă o piesă de colecție cu doar 8.640 de kilometri parcurși. Modelul 620R este o ediție limitată de 225 de unități, bazată pe mașina de curse McLaren 570S GT4.
Cei 620 de cai putere provin de la un motor V8 twin-turbo de 3,8 litri, care îi permite să atingă 100 km/h de pe loc în doar 2,9 secunde. Modelul 620R dispune, de asemenea, de caracteristici aerodinamice și tehnice demne de o mașină de curse, cum ar fi suspensia reglabilă și un eleron spate masiv din carbon.
Trioul este completat de un Mercedes G500 Brabus. Pentru "monstrul de off-road", familia cere 211.085 de euro. Acesta este echipat cu un motor V8 a cărui putere crește de la 422 cai putere la 500 cai putere, datorită unui tuning radical. Are trei blocaje diferențiale (la 100%) și doar 21.550 de kilometri la bord.
Autorităţile au stabilit că Felix a suferit o pierdere rapidă de altitudine în timp ce începea o manevră în spirală, iar acesta ulterior nu a mai putut redresa parapanta.
"A avut loc o pierdere rapidă de altitudine când s-a instalat o spirală de coborâre, iar Baumgartner nu a fost capabil să controleze parapanta pentru a ieși din spirală", a declarat Raffaele Iannella, procurorul de caz.