Antena 3 CNN Externe Mapamond Infantino anunță că va candida din nou la șefia FIFA, deși i se cere demisia. „Nimic nu s-a schimbat”

Infantino anunță că va candida din nou la șefia FIFA, deși i se cere demisia. „Nimic nu s-a schimbat”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 16:59 06 Sep 2026 Modificat la 17:01 06 Sep 2026
gianni infantino
Președintele FIFA, Gianni Infantino. Foto: Getty Images

Actualul președinte al FIFA, Gianni Infantino, în vârstă de 56 de ani, va candida pentru un nou mandat la șefia forululi mondial de fotbal, după ce a mai fost realies în 2019 și 2023, a informează publicația franceză L'Equipe, preluată de Agerpres. 

„Preşedintele FIFA a anunţat, în aprilie, că va candida din nou în 2027. Desigur, nimic nu s-a schimbat. Domnul Infantino va candida din nou”, a anunțat un purtător de cuvânt al FIFA.

Ceilalţi candidaţi au termen până la 18 noiembrie pentru a-şi anunţa candidatura.

Sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia cu ocazia deschiderii Cupei Mondiale feminine Under-20, acesta a evitat întrebările privind viitorul său.

„Va exista un moment şi un loc potrivit pentru a discuta despre asta. Nu este astăzi, nu este aici”, a declarat el înainte de a pleca, în ciuda mai multor întrebări suplimentare pe această temă. În ultimele săptămâni, Infantino a primit sprijin din partea unor federaţii, deşi s-a confruntat şi cu solicitări de a demisiona.

Votul va avea loc în cadrul Congresului FIFA din Maroc, în martie 2027. Candidaţii care doresc să intre în competiţie împotriva lui Infantino trebuie să îşi anunţe candidatura până la data de 18 noiembrie.

Infantino este supus unei presiuni tot mai mari din cauza încercării sale, ulterior abandonate, de a crea o noua companie care să gestioneze drepturile comerciale pentru toate competiţiile FIFA, inclusiv Cupele Mondiale, din care 21% din acţiuni urmau să fie vândute unei companii de investiţii private.

Fifa Forward Enterprise (FFE) a fost abandonată după criticile venite din partea mai multor confederaţii, în frunte cu UEFA, care a ameninţat iniţial cu boicotarea tuturor competiţiilor FIFA.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close