Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Alertă la bordul unui avion Lufthansa: O baterie externă a luat foc în timpul zborului. Aeronava a fost deviată

Alertă la bordul unui avion Lufthansa: O baterie externă a luat foc în timpul zborului. Aeronava a fost deviată

I.C.
1 minut de citit Publicat la 21:09 27 Sep 2026 Modificat la 21:09 27 Sep 2026
1068251
Alertă la bordul unui avion Lufthansa: O baterie externă a luat foc în timpul zborului. Foto: Getty Images

Un avion Lufthansa care zbura de la Frankfurt de Lisabona a fost deviat sâmbătă spre Lyon după ce o baterie externă a unui pasager a luat foc la bordul aparatului, fără a face răniţi, a comunicat compania duminică, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Incidentul s-a produs pe zborul LH1170, în timp ce avionul Airbus A321-200, care transporta 198 de pasageri, se îndrepta spre capitala portugheză. Echipajul a securizat imediat bateria într-un sac de protecţie special conceput pentru bateriile cu litiu, a explicat un purtător de cuvânt al companiei.

Pentru mai multă siguranţă, piloţii au decis să devieze avionul spre Lyon (partea central-estică a Franţei) şi au declarat o situaţie de urgenţă pentru a obţine prioritate la aterizare. Aparatul a aterizat fără incidente, cu puţin înainte de 20:00 GMT.

Pasagerii au părăsit apoi avionul în mod normal, fără a se înregistra vreun rănit. Cei 198 de pasageri şi cei şase membri ai echipajului au fost cazaţi la hotel înainte de a-şi relua zborul spre Lisabona.

Lufthansa şi-a exprimat regretul pentru "situaţie şi întreruperea călătoriei care le-a afectat pasagerii", potrivit unui purtător de cuvânt. "Securitatea pasagerilor noştri şi a echipajelor noastre rămâne permanent prioritatea absolută a Lufthansa", a adăugat el.

Din ianuarie 2026, compania a interzis utilizarea şi încărcarea bateriilor externe la bordul aparatelor sale, chiar dacă pasagerii sunt autorizaţi să le transporte până la două astfel de baterii în cabină, în anumite condiţii de securitate. 

×
Etichete: Lufthansa avion baterie
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close