Antena 3 CNN Externe Mapamond O fetiță de 12 ani surdă și bolnavă a fost împușcată de polițiști, în Germania. I-ar fi atacat pe agenți cu două cuțite

O fetiță de 12 ani surdă și bolnavă a fost împușcată de polițiști, în Germania. I-ar fi atacat pe agenți cu două cuțite

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:51 17 Noi 2025 Modificat la 14:51 17 Noi 2025
politia germania agent
O fetiţă de 12 ani a fost împuşcată de poliţiștii germani din Bochum. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O fetiţă de 12 ani, surdă şi bolnavă, a fost împuşcată de poliţiștii germani din Bochum, în noaptea de duminică spre luni, după ce ar fi atacat oamenii legii cu două cuţite, au anunţat autorităţile locale. Copila, care are nevoie de medicamente vitale, dispăruse dintr-un centru de plasament cu o zi înainte şi fusese dată dispărută.

Potrivit informaţiilor oficiale relatate de presa locală, poliţiştii au localizat‑o într-un apartament al mamei sale, şi ea surdă, căreia îi fuseseră deja retrase drepturile de custodie asupra copilului. 

La intervenţie, în jurul orei 1:30, au fost auzite zgomote din interior, dar uşa nu se deschidea imediat, astfel că a fost adus un lăcătuş. Când mama a deschis uşile, poliţiştii l-au găsit pe copil ţinând două cuţite în mână și apropiindu-se de forțele de ordine.

Pentru a opri amenințarea, ofițerii au folosit simultan un Taser și arma de foc. În urma schimbului de focuri, fetița a fost rănită grav și transportată de urgență la spital, unde a fost operată. Starea ei este considerată critică.

Parchetul din Bochum şi poliţia Essen au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele incidentului, printre altele dacă polițiștii ştiau că fata și mama ei sunt surde și cum a fost gestionată comunicarea în timpul intervenției.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close