Preşedintele american Donald Trump a îndemnat "ferm" Cuba duminică să încheie un acord cu Statele Unite, avertizând că naţiunea insulară nu va mai primi petrol sau bani, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
"PETROLUL ŞI BANII NU VOR MAI AJUNGE ÎN CUBA - ZERO! Îi îndemn ferm să încheie un acord, ÎNAINTE SĂ FIE PREA TÂRZIU", a scris Trump pe platforma sa de socializare Truth Social.
"Cuba a trăit, timp de mulţi ani, din cantităţi mari de PETROL şi BANI din Venezuela. În schimb, Cuba a furnizat 'servicii de securitate' ultimilor doi dictatori venezueleni, DAR ASTA S-A TERMINAT! Majoritatea acelor cubanezi sunt MORŢI în urma atacului SUA de săptămâna trecută, iar Venezuela nu mai are nevoie de protecţie împotriva tâlharilor şi şantajiştilor care i-au ţinut ostatici atâţia ani", a adăugat liderul de la Casa Albă.
"Venezuela are acum Statele Unite ale Americii, cea mai puternică armată din lume (de departe!), pentru a-i proteja, şi îi vom proteja", a mai scris Trump.
Efectele în lanț ale capturării liderului venezuelean Nicolás Maduro, sâmbătă, s-ar putea face simțite rapid în Cuba, devastând această insulă care se află într-o criză economică de ani de zile, scriu Politico și NBC. Un colaps economic în Cuba, la doar 145 de kilometri de țărmurile Floridei, ar putea avea consecințe grave pentru Statele Unite, având în vedere riscul ridicat de suferință umană din cauza lipsei de alimente, energie și alte resurse care ar putea duce la migrație în masă, potrivit a cinci foști oficiali americani care au lucrat la politica din America Latină.
Și, deși administrația Trump consideră că Cuba va eșua în urma capturării liderului venezuelean Nicolás Maduro, există îngrijorări că SUA nu are un plan pentru a gestiona consecințele.