Antena 3 CNN Externe Mapamond O gravidă a intrat în travaliu în timpul unui zbor de la Dakar la Roma. A născut într-o zonă amenajată de echipaj la business class

O gravidă a intrat în travaliu în timpul unui zbor de la Dakar la Roma. A născut într-o zonă amenajată de echipaj la business class

N.B.
1 minut de citit Publicat la 14:54 01 Mai 2026 Modificat la 15:08 01 Mai 2026
o femeie insarcinata aflata la bordul unui avion
La o oră după decolare, femeia aflată în luna a șaptea de sarcină a intrat în travaliu. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

O tânără însărcinată a intrat în travaliu în timpul zborului Dakar-Roma, iar echipajul a fost nevoit să improvizeze o sală de nașteri la bord, la business class.

Avionul decolase la ora 23:40 din Dakar, cu destinația Aeroportul Fiumicino din Roma. La o oră după decolare, femeia aflată în luna a șaptea de sarcină a intrat în travaliu şi apoi a născut un băiețel, înainte de termen, relatează La Repubblica

Când a început travaliul, însoțitoarele de bord au întrebat pasagerii dacă printre ei se află vreun medic şi astfel au aflat că la bord se afla o asistentă medicală din Italia, care s-a oferit să o ajute pe tânără.

Unul dintre pasageri a povestit că iniţial au crezut că este vorba despre o problemă medicală obișnuită şi de abia ulterior au aflat despre situaţie inedită care avea loc la bordul aeronavei.

Echipajul a reorganizat rapid spațiul de la business class, unde a fost amenajată o zonă specială pentru naștere. A fost adusă şi trusa medicală de urgență, iar asistenta a coordonat întreaga intervenție.

Travaliul a durat aproximativ o oră, iar în final femeia a dat naştere unui băieţel sănătos care cântărea 3,7 kilograme. 

La auzul primului scâncet al nou-născutului, vestea s-a răspândit rapid în avion, iar unii pasageri au aplaudat, în timp ce alții au rămas în tăcere, încă marcați de tensiunea momentului. Însoțitoarele de bord au recunoscut ulterior că au trăit clipe foarte tensionate, dar că sunt bucuroase că bebeluşul a venit pe lume sănătos şi în siguranţă.

După naștere, comandantul aeronavei a luat decizia de a reveni la Dakar. Avionul intrase deja în spațiul aerian al Mauritaniei, însă a schimbat direcția și a aterizat în Senegal în jurul orei 02:30. Echipele medicale de la ambulanţă au urcat la bord imediat după aterizare și au preluat mama și copilul. Apoi aeronava a fost realimentată şi s-a reluat zborul.

Incidentul a avut și consecințe pentru restul pasagerilor. Mulți dintre cei aflați în tranzit spre alte orașe, au pierdut conexiunile. Ba chiar unii dintre ei au reclamat lipsa de asistență după reluarea zborului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close