Antena 3 CNN Externe Mapamond O moldoveancă s-a căsătorit cu fiul bătrânei de care avea grijă, apoi l-a dat afară din casă. Situația bizară în care s-a trezit acesta

O moldoveancă s-a căsătorit cu fiul bătrânei de care avea grijă, apoi l-a dat afară din casă. Situația bizară în care s-a trezit acesta

N.B.
2 minute de citit Publicat la 14:11 01 Apr 2025 Modificat la 14:34 01 Apr 2025
Un batran si o femeie
Fosta soţie a încercat, fără succes, să desemneze un administrator care să îi gestioneze bunurile fostului dentist, având în vedere că bărbatul suferă de atacuri epileptice din cauza unei leziuni la cap din tinereţe. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

O femeie din Republica Moldova s-a căsătorit cu un medic stomatolog italian de la Roma, acum pensionar de 79 de ani, apoi l-a dat afară din casă şi a început să îl ameninţe. Femeia este judecată în Italia pentru violență domestică, vătămare și amenințări.

Cei doi, între care există o diferenţă de 22 de ani, s-au cunoscut pentru că femeia fusese multă vreme îngrijitoarea mamei lui bolnave și astfel au început să se întâlnească. Au avut împreună două fiice, acum în vârstă de 19 și 22 de ani, iar, în 2016, s-au căsătorit. Conviețuirea a continuat cu suișuri și coborâșuri până în 2021 când, în noiembrie, femeia a decis să-și dea soțul afară din casă, relatează Il Messaggero

Victima, care s-a constituit parte civilă în proces, a povestit în sala de judecată: "Într-o seară, s-a apropiat de mine, după ce mă aşezasem deja în pat, mi-a spus că trebuie să plec, că nu mă mai vor în casă. Apoi, cu ajutorul fetelor, a ridicat salteaua și m-a trântit pe podea. După aceea practic m-au împins pe ușă și din acel moment nu m-am mai întors niciodată acolo."

În frig, singur și practic în pijama și papuci, bărbatul a reuşit să ia cheile de la mașină și să meargă într-un apartament pe care îl deținea şi unde din acel moment a început să locuiască. În timpul pandemiei s-a îmbolnăvit de COVID şi cu acea ocazie a primit ajutor de la o altă fiică a sa, dintr-o relație anterioară și tot în acel moment a reluat legătura cu fosta sa soţie.

Cu toate acestea, moldoveanca nu s-a oprit și a continuat să îl atace pe bărbatul de 79 de ani. Ulterior acesta a descoperit că femeia angajase un detectiv privat care să îl urmărească, ba chiar îi pusese un dispozitiv de urmărire şi localizare sub mașină. Astfel femeia continua să îl găsească peste tot pentru a continua să-l insulte sau să-l amenințe.

Bărbatul a povestit în sala de judecată cum în octombrie 2022,  când a ieşit dintr-o farmacie, a văzut-o pe soția lui urcându-se în mașina sa și nu a mai vrut să se dea jos. "Mă lovea cu pumnul în cap, mai ales când opream la semafoare. Când am ajuns în fața unei patrule de polițiști a început să strige că este mașina ei și că poliţiştii ar fi trebuit să mi-o ia". 

Apoi au urmat alte amenințări, pentru ca bărbatul să nu vândă proprietățile pe care le cumpărase în ultimele decenii: "Te omor, te distrug, nu vei avea niciodată pace cu mine, o să-ți arăt ce fac. Dacă vinzi apartamentele, te omor, bătrân urât!", sunt cuvintele femeii consemnate în documentele de la Parchet. 

Fosta soţie a încercat, fără succes, să desemneze un administrator care să îi gestioneze bunurile fostului dentist, având în vedere că bărbatul suferă de atacuri epileptice din cauza unei leziuni la cap din tinereţe.

Procesul penal continuă, iar italianul s-a constituit parte civilă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close