Pe un aeroport dezafectat de pe Coasta de Vest a Tasmaniei va fi amplasată în curând o structură de oțel cu un scop tulburător: va înregistra „fiecare pas” al omenirii spre „catastrofa climatică”. Supranumit „cutia neagră a Pământului”, monolitul va deveni operațional până la sfârșitul anului și va funcționa ca o arhivă pentru civilizațiile viitoare, în scenariul în care umanitatea este decimată de schimbările climatice, relatează CNN.
Cutia are un design impunător. Va avea dimensiunea unui autobuz și este realizată din oțel cu grosimea de 7,6 centimetri. Structura va fi înconjurată de panouri de beton și acoperită cu un acoperiș din sticlă rezistentă, sub care vor fi amplasate panouri solare.
Toate acestea sunt menite să protejeze și să alimenteze ce se află la interior. Cutia va înregistra sute de date climatice și informații de context, de la temperaturi și nivelul mprilor la discursuri politice și rapoarte de mediu.
Este „practic un dispozitiv de înregistrare a datelor, indestructibil și alimentat autonom”, a declarat Rob Beamish, fondatorul și directorul de creație al agenției de comunicare de mediu Rouser Lab, una dintre organizațiile care se află în spatele proiectului.
O arhivă pentru civilizațiile viitoare
În viitorul apropiat, cutia va „vorbi cu exteriorul, comunicând datele colectate”, a adăugat Beamish.
Oamenii vor putea vedea datele online și cei care merg în Tasmania își vor putea conecta telefoanele la cutie. Dar, pe termen lung, scopul acestui proiect este să devină o arhivă pentru civilizațiile viitoare dacă schimbările climatice duc la dispariția umanității. Va „oferi o relatare imparțială a evenimentelor care au dus la declinul planetei”, potrivit site-ului proiectului.
Cutia este în același timp o instalație de artă, un centru de date, o capsulă a timpului și...o sursă de frică.
Cei care au gândit proiectul, printre care agenția de publicitate Clemenger și colectivul artistic Glue Society, speră că existența ei îi va speria atât de mult pe pământeni încât vor trece la acțiune.
Însă, există îndoieli că va avea un impact pe termen lung. În același timp, există și problema dificilă a modului în care descendenții omenirii ar putea accesa datele cutiei. „Cum va arăta tehnologia viitorului într-o societate devastată de schimbările climatice? Nu știm cu adevărat”, a spus Beamish.
„Cutia neagră a Pământului” s-a inspirat, evident, de la cutiile negre ale avioanelor. Cutia neagră a unui avion este un dispozitiv aproape indestructibil care stochează date despre zbor, inclusiv deciziile piloților, și îi ajută pe anchetatori să reconstruiască accidentele. În cazul acestui proiect, planeta este avionul, iar omenirea este pilotul.
Cutia are scopul de a provoca teamă, pe care Beamish o numește „un factor motivator uriaș pentru acțiunea climatică”, dar și speranță. „Avionul este încă în aer... există încă speranță că putem evita cu adevărat cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice”, a spus el.
Finalizarea cutiei ar marca sfârșitul unui proces îndelungat. Proiectul a fost anunțat pentru prima dată în 2021, în perioada negocierilor climatice ONU COP26 de la Glasgow, generând imediat numeroase titluri în presă.
La acea vreme, cei responsabili de proiect credeau că va fi gata în 2022. Patru ani mai târziu nici nu a început construcția, deși componentele sunt asamblate în prezent.
„Uite, e un proiect ambițios”, a spus Beamish, menționând necesitatea unor planuri corecte de proiectare și inginerie, a aprobărilor pentru construcție și, mai ales, a finanțării, cea mai mare parte provenind de la donatori. Termenele sunt întotdeauna „alunecoase”, a spus el, însă speranța este ca totul să fie funcțional până în decembrie.
În Tasmania, autoritățile locale par să susțină proiectul. Shane Pitt, primarul regiunii West Coast, a spus că insula a fost aleasă deoarece este „una dintre cele mai stabile regiuni geologice și politice din lume”. El crede că această cutie ar putea avea și avantajul suplimentar de a atrage mai mulți turiști în această zonă izolată a insulei, unde locuiesc aproximativ 4.600 de oameni.
Katharine Hayhoe, cercetătoare în domeniul atmosferei la Universitatea Texas Tech și cercetător-șef al organizației Nature Conservancy, a spus că această cutie ar putea „servi drept confirmare pentru înregistrările deja păstrate de Pământ”.
Istoria climatică a planetei rămâne scrisă în natură, în inelele copacilor, în carotele de gheață și în corali, care le permit oamenilor de știință să reconstruiască imaginea climei de-a lungul mileniilor. Cutia Neagră ar putea ajuta la păstrarea unor înregistrări pe intervale temporale mai precise, a spus Hayhoe.
E suficient să ne fie frică?
Totuși, ea a pus sub semnul întrebării ideea că frica îi va face pe oameni să acționeze. Frica poate stimula conștientizarea problemelor climatice și distribuirea informațiilor, dar nu duce neapărat la acțiune, a spus ea: „De ce? Pentru că dacă nu știi ce să faci, nu vei face nimic.”
Anthony Leiserowitz, profesor de comunicare climatică la Facultatea de Mediu a Universității Yale, a spus că frica provoacă de obicei un răspuns de tip „luptă sau fugi”, care este foarte eficient în mobilizarea oamenilor atunci când se confruntă cu un pericol imediat, de exemplu, un tigru cu colți de sabie care urmează să atace.
Dar nu este o emoție care să poată fi susținută pe termen lung, iar „schimbarea climatică nu este ca un tigru, este o problemă cronică care se înrăutățește progresiv pe parcursul deceniilor”.