La doar 30 de ani, Tetiana, medic în cadrul Regimentului Azov, a trecut prin lucruri pe care puțini oameni le-ar putea duce. A trăit infernul asediului din Mariupol și apoi doi ani și jumătate de captivitate în Rusia. În tot acest timp, a pierdut oameni fără de care viața ei nu mai e la fel. Și totuși, nu s-a lăsat doborâtă, scrie TSN.
Înainte de război, viața ei era simplă: lucra ca paramedic pe ambulanță, ajuta oameni, avea o viață obișnuită. Când au început bombardamentele, ar fi putut pleca. Nu a făcut-o. Și-a salvat sora mai mică, apoi s-a întors acolo unde era nevoie de ea, în buncărele de la Azovstal, printre răniți, printre oameni care aveau nevoie de ajutor.
Și-a pierdut mama și soțul
Dar războiul nu i-a cruțat familia. Mama ei a murit sub bombardamente, în timp ce gătea pentru cei din oraș. Iar câteva săptămâni mai târziu, pe 26 martie, și-a pierdut și soțul, împușcat de un lunetist în timp ce transporta răniți. Nici până azi nu i-a putut aduce trupul acasă.
În mai 2022, a venit și rândul ei să cadă în mâinile rușilor, în timpul evacuării de la Azovstal. Au urmat luni care s-au transformat în ani. Aproape 30 de luni de foame, tortură, izolare și tăcere. A slăbit 30 de kilograme. Nu știa nimic despre cei de acasă. Nu știa dacă va mai ieși vreodată. Și, ca să reziste, a început să-și facă planuri, pentru peste 5 ani, pentru peste 10, doar ca să nu-și piardă mințile.
La un moment dat, a aflat că tatăl ei ar fi murit. A trăit cu durerea asta luni întregi. Până când, după eliberare, a descoperit adevărul: tatăl ei trăiește. Dar este încă prizonier.
Astăzi, Tetiana este în Lviv. Încearcă, încet, să-și adune viața bucățică cu bucățică. Predă studenților și spune că, printre ei, începe să se vindece. Încă merge la terapie. Încă învață cum să trăiască din nou.
Dar, dincolo de toate, are un singur gând care nu o părăsește: să-și vadă tatăl liber. Îl așteaptă în fiecare zi.
Ştiri video recomandate
