România se află pe locul 11 în Henley Passport Index 2026, unul dintre cele mai urmărite clasamente ale pașapoartelor din lume. Pașaportul românesc permite acces fără viză sau cu viză la sosire în 178 de destinații, potrivit indexului. România este imediat după Statele Unite, aflate pe locul 10, cu 180 de destinații, în contextul în care românii încă au nevoie de viză pentru a călători în SUA.
În 2006, pașaportul Statelor Unite era considerat cel mai bun „bilet” de călătorie din lume. Le oferea americanilor un nivel de acces global egalat doar de două țări: Danemarca și Finlanda.
Douăzeci de ani mai târziu, clasamentul arată complet diferit. Raportul aniversar Henley Passport Index, publicat la 20 de ani de la lansare, arată cum s-a schimbat libertatea de circulație la nivel global. Indexul urmărește câte destinații pot vizita cetățenii fără viză sau cu viză obținută la sosire, în funcție de pașaportul pe care îl dețin. Potrivit noilor date, documentele de călătorie americane nu mai sunt printre cele mai puternice din lume.
Statele Unite sunt acum pe locul 10. Cum Henley grupează țările cu același scor pe aceeași poziție, asta înseamnă că, în realitate, 36 de țări se află înaintea SUA în clasament.
Danemarca și Finlanda sunt acum pe locul 4, în urma altor cinci țări, scrie CNN.
Cel mai puternic pașaport din lume, în iulie 2026, este cel al Singapore
Cetățenii singaporezi pot intra fără viză în 192 de destinații, cu 70 mai multe decât în 2006.
Emiratele Arabe Unite sunt însă cea mai spectaculoasă poveste din clasament, atât în 2026, cât și dacă este privită evoluția din acest secol.
Statul devenit centru financiar și turistic a urcat anul acesta pe locul 2, poziție pe care o împarte cu Japonia și Coreea de Sud. Cetățenii celor trei țări au acces fără viză la 188 de destinații din lume.
Față de acum două decenii, Japonia a câștigat 60 de destinații, Coreea de Sud 73, iar Emiratele Arabe Unite un număr impresionant: 153 de destinații în plus.
Locul 3 este ocupat de Suedia, cu un scor de 187. În 2006, Suedia era pe locul 2 în lume, cu un scor de 129.
Locul 4 este împărțit, în iulie 2026, de Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia și Spania. Toate au un scor de 186.
Malta a urcat până la un scor de 185 și se află pe locul 5, alături de Austria, Grecia, Portugalia și Elveția. În 2006, Malta era în afara topului 10, pe locul 11.
Țările europene care au urcat puternic
Pe locul 6 se află Ungaria, care era pe locul 19 în 2006, Polonia, urcată de pe locul 16, și Regatul Unit, care a coborât de pe locul 3.
Opt țări împart locul 7: Letonia, care a urcat de pe locul 26 în 2006, Slovacia, de pe locul 22, Cehia, de pe locul 21, Slovenia, de pe locul 17, Australia și Malaysia, ambele urcate de pe locul 9, precum și Canada și Noua Zeelandă, ambele coborâte de pe locul 6.
Locul 8 este ocupat de două țări europene care au urcat mult în ultimii 20 de ani: Croația, care a avansat 20 de poziții, și Estonia, care a urcat 18 poziții.
Pe locul 9 se află Lituania, care a urcat 15 poziții în două decenii, și Liechtenstein, care a urcat o poziție.
Statele Unite sunt pe locul 10, alături de Islanda, cu acces fără viză la 180 de destinații. Este totuși o creștere semnificativă față de 2006, când cetățenii americani puteau călători fără viză în 130 de destinații.
România se află imediat după SUA, pe locul 11, cu 178 de destinații. Bulgaria are același scor și aceeași poziție.
Diferența de mobilitate a crescut
În ultimii 20 de ani, diferența dintre cetățenii cu cea mai mare libertate de circulație și cei cu cea mai mică mobilitate s-a adâncit puternic, arată raportul.
Între Singapore, aflat pe primul loc, și Afganistan, aflat pe ultimul loc, există o diferență de 118 destinații.
Afganistan era pe ultimul loc și în 2006. Atunci, cetățenii afgani aveau acces fără viză la doar 12 destinații. Astăzi, numărul s-a dublat, ajungând la 22.
Bolivia, aflată pe locul 77, este singurul pașaport din lume care a pierdut acces fără viză în ultimii 20 de ani. Scorul său a scăzut cu șase destinații. Toate celelalte pașapoarte au avut o îmbunătățire a mobilității globale.
Pace și putere
Raportul Henley & Partners compară propriul clasament cu Global Peace Index, care ajunge, la rândul său, la a 20-a ediție în acest an. Potrivit indexului realizat de Institute for Economics & Peace, lumea trece prin cel mai mare număr de conflicte între state de după Al Doilea Război Mondial, iar nivelul global al păcii este în scădere de 12 ani consecutiv.
Henley & Partners spune că noua analiză, care compară cele două indexuri, arată o legătură pozitivă puternică între pace și puterea pașaportului.
„Multe dintre cele mai pașnice țări din lume au și cele mai puternice pașapoarte”, notează raportul.
Singapore este pe locul 8 în Global Peace Index și pe primul loc în Henley Passport Index, iar Japonia, Elveția, Irlanda, Austria, Portugalia, Finlanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Canada, Cehia și Malaysia se află printre lideri în ambele clasamente.
Există însă și excepții statistice, precum Statele Unite, aflate pe locul 10 în Henley Passport Index și pe locul 134 în Global Peace Index, sau Israel, aflat pe locul 18 în clasamentul pașapoartelor și pe locul 149 în clasamentul păcii.
Pozițiile lor reflectă „decenii de capital diplomatic acumulat, influență geopolitică, importanță economică și încredere internațională în integritatea instituțiilor și a documentelor lor de călătorie”, arată raportul Henley & Partners.
„Într-un moment în care tensiunile cu Iranul și instabilitatea din Orientul Mijlociu domină din nou titlurile, forța lor de mobilitate arată că puterea pașaportului este modelată de mult mai mult decât de pace”, se mai arată în raport.
Henley Passport Index este unul dintre mai multe clasamente realizate de companii financiare pentru a compara pașapoartele lumii în funcție de accesul pe care îl oferă cetățenilor.
Arton Capital’s Passport Index ia în calcul pașapoartele celor 193 de state membre ONU și ale șase teritorii: Taiwan, Macao, Hong Kong, Kosovo, teritoriile palestiniene și Vatican. Teritoriile anexate altor țări sunt excluse.
Acest index este actualizat în timp real pe tot parcursul anului, iar datele sunt colectate prin monitorizarea atentă a portalurilor guvernamentale.
Clasamentul Global Passport Power Rank 2026 al Arton plasează Emiratele Arabe Unite pe primul loc, cu un scor de 182 pentru acces fără viză sau cu viză la sosire. Locul al doilea este ocupat de Franța și Spania, fiecare cu un scor de 175.
Cele mai puternice pașapoarte din lume în 2026
Singapore - 192 de destinații
Japonia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite - 188
Suedia - 187
Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Spania - 186
Austria, Grecia, Malta, Portugalia, Elveția - 185
Ungaria, Polonia, Regatul Unit - 184
Australia, Canada, Cehia, Letonia, Malaysia, Noua Zeelandă, Slovacia, Slovenia - 183
Croația, Estonia - 182
Liechtenstein, Lituania - 181
Islanda, Statele Unite - 180
Bulgaria, România - 178