„Trișori pe Everest”. Alpiniștii au început să folosească xenon ca să ajungă în doar câteva zile pe cel mai înalt vârf din lume

Săptămâna trecută, două grupuri de alpiniști au atras atenția cu ascensiuni pe care mulți nu le-ar fi crezut niciodată posibile: au urcat direct de la nivelul mării până pe cel mai înalt vârf din lume în mai puțin de o săptămână.

Miercuri, o echipă de patru alpiniști britanici, toți foști soldați ai forțelor speciale, a escaladat vârful Everest, după ce aterizase de la Londra cu patru zile mai devreme. A doua zi, alpinistul americano-ucrainean Andrew Ushakov a declarat că a ajuns de la New York pe vârful Everest în mai puțin de patru zile, scrie The Guardian.

Cu Everestul la o altitudine uimitoare de 8.849 de metri, escaladarea în siguranță până în vârf necesită de obicei câteva săptămâni de aclimatizare la o altitudine mai mică, de obicei în tabăra de bază a Everestului, astfel încât organismul să se poată adapta la niveluri mai scăzut de oxigen.

Fără această aclimatizare, majoritatea alpiniștilor s-ar îmbolnăvi sau ar muri în etapele finale ale ascensiunii pe vârf din cauza nivelului scăzut de oxigen de peste 8.000 de metri, cunoscută sub numele de „zona morții”. Răul de altitudine este responsabil pentru aproape tot atâtea decese ca și căderile și avalanșele de pe Everest.

Însă, folosind metode și tehnologii noi, atât echipa britanică, cât și Ushakov s-au aclimatizat chiar înainte de a ajunge pe muntele din Nepal, ceea ce înseamnă că au putut sări complet peste tabăra de bază.

Unii lideri de expediții au susținut că aceste metode de pre-aclimatizare marchează o nouă frontieră în alpinismul pe Everest, crescând siguranța și reducând cele mai mari două probleme ale muntelui: gunoaiele și deșeurile umane.

Cu toate acestea, alții – inclusiv șerpașii nepalezi, a căror cultură și ocupare a forței de muncă depind în mare măsură de conducerea expedițiilor până la cel mai înalt vârf din lume– și-au exprimat îngrijorarea că ascensiunile mai rapide ar putea afecta puternic economia locală.

Există, de asemenea, îngrijorări că va pune și mai multă presiune asupra muntelui, crescând numărul de persoane care escaladează Everestul în fiecare sezon. Nepalul emite de obicei aproximativ 400 de permise pentru Everest în fiecare an, fiecare valabil 90 de zile, fără reguli privind durata șederii alpiniștilor pe munte.

Există de asemenea îngrijorări că ar putea încuraja mai mulți alpiniști fără experiență să urce, reducând semnificativ timpii expedițiilor. Anul trecut a fost unul dintre cele mai periculoase evenimente înregistrate vreodată pe Everest, pe care experții l-au atribuit parțial numărului de începători care au încercat să cucerească vârful.

„A face alpinism în doar patru sau cinci zile contravine valorilor și normelor tradiționale pe care noi, șerpașii, le-am susținut dintotdeauna”, spune Nima Nuru Sherpa, președintele Asociației de Alpinism din Nepal.

„Cred că adevărata semnificație a ascensiunii pe Everest constă în modul tradițional în care a fost abordat, iar aclimatizarea pe munte este o parte importantă a acestui proces. Doar pentru că tehnologia există, înseamnă că permitem așa ceva?”

Ministerul Turismului din Nepal a confirmat pentru The Guardian că a deschis o anchetă privind legalitatea și etica metodelor folosite de alpiniști.

„Utilizarea noilor tehnologii de aclimatizare, cum ar fi în laboratoarele medicale sau într-un mediu artificial, este o problemă nouă pentru Nepal”, spune Himal Gautam, directorul industriei turistice din Nepal. „Înțelegem că trebuie să facem față tehnologiilor și inovațiilor emergente și nu suntem neapărat împotriva lor, dar ridică unele probleme.”

„Principala noastră preocupare este să existe corectitudine și tratament egal pentru toți alpiniștii.”

Xenonul, folosit de alpiniști pentru aclimatizare

Deosebit de controversată este utilizarea de către echipa britanică a gazului xenon, o metodă încă experimentală de promovare a producerii de globule roșii transportoare de oxigen în organism, care este o componentă esențială a aclimatizării. Utilizarea xenonului în alpinismul la mare altitudine nu are nicio susținere științifică recunoscută. Gazul se află, de asemenea, pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Antidoping pentru calitățile sale potențiale de îmbunătățire a performanței.

Utilizarea sa de către alpiniștii britanici săptămâna trecută a fost susținută de ghidul lor de expediție, Lukas Furtenbach, un renumit alpinist austriac care experimentează cu xenon la altitudini mari din 2020.

Furtenbach a spus că experiența sa și a altora cu utilizarea xenonului, inclusiv pe Everest în trei ani anteriori, a demonstrat că acesta nu numai că accelerează aclimatizarea, dar și reduce presiunea pulmonară și presiunea cardio la altitudine, ceea ce face ca alpinismul să fie mult mai sigur și mai confortabil. „Mi-a fost clar că suntem cu un pas înaintea științei în această privință”, a spus el.

Gazul le-a fost administrat alpiniștilor britanici într-o clinică din Germania cu două săptămâni înainte de a zbura spre Nepal, într-un tratament de 30 de minute, asemănător cu anestezia.

Federația Internațională de Escaladă și Alpinism a avertizat în ianuarie că, în absența unor dovezi clare, utilizarea xenonului pe munți ar putea fi „periculoasă”. Cu toate acestea, Furtenbach a fost ferm convins că ascensiunea pe Everest de săptămâna trecută a dovedit că aceasta ar trebui fi considerat un progres.

„O ascensiune de o săptămână pune mult mai puțină presiune pe munte; mai puțin oxigen, mai puține excreții umane, mai puțină hrană de transportat, o povară mai mică pentru șerpași, mai puține gunoaie lăsate în urmă”, a spus el. „Într-un moment în care oamenii spun că presiunile asupra mediului de pe Everest devin nesustenabile, acest lucru ar reduce dramatic amprenta de carbon.”

El a respins acuzațiile conform cărora alpiniștii care folosesc xenon ar avea un avantaj competitiv nedrept față de alții. „Scopul nostru aici nu este să doborâm recorduri de viteză”, a spus Furtenbach. „Cred că acesta este următorul pas către alpinismul sigur și responsabil la mare altitudine.”

E timpul pentru un cod de etică pe Everest?

Între timp, Ușakov spune că nu a folosit gaz xenon pentru ascensiunea sa de patru zile. În schimb, spune că s-a bazat exclusiv pe corturi hipoxice pentru a se aclimatiza timp de luni de zile în apartamentul său din New York, o tehnologie folosită și de echipa britanică pe lângă tratamentul cu gaz. Închiriate pentru a fi utilizate acasă - și folosite mai ales noaptea în timpul somnului - aceste corturi creează medii cu conținut scăzut de oxigen pentru a determina corpul să se adapteze la aceleași condiții ca și cele de pe munte.

Nu este un proces nici rapid, nici ușor. Ușakov a petrecut peste 400 de ore, timp de mai multe luni, dormind și pregătindu-se în interiorul cortului pentru a se aclimatiza complet și în siguranță pentru ascensiunea pe Everest.

Deși nu este o tehnologie nouă, cortul hipoxic este încă folosit doar de aproximativ 10-15% dintre alpiniștii care escaladează cele mai înalte vârfuri din lume. Cu toate acestea, Brian Oestrike, CEO al Hypoxico, care produce corturile, a declarat că popularitatea lor globală a crescut semnificativ în acest an.

Oestrike a spus că nu crede că utilizarea corturilor – a căror închiriere costă de obicei între 1.500 și 2.000 de dolari – ar trebui considerată „trișare” atunci când vine vorba de escaladarea celor mai înalte vârfuri din lume.

„Majoritatea clienților noștri nu încearcă să urce mai repede, ci doar să aibă o expediție mai sigură”, a spus el. „Sunt de părere că o escaladă este propria realizare a fiecărei persoane și modul în care alege să folosească această tehnologie depinde de fiecare.”

Însă Khimlal Gautam, topograful echipei care a măsurat noua înălțime a Everestului în 2019, spune că există întrebări mai importante în joc. „Mâine, ar putea exista o tehnologie care să permită elicopterelor să ajungă chiar în vârful Everestului. Dacă se va întâmpla asta, ce vom face?”, a spus el.

„Acum a sosit în sfârșit momentul să elaborăm un cod etic solid pentru alpinism”, a mai spus acesta.