Antena 3 CNN Externe Marco Rubio: Străinii "complici în cenzurarea americanilor" nu vor mai putea călători în SUA. Cine ar putea fi vizat de noua măsură

Marco Rubio: Străinii "complici în cenzurarea americanilor" nu vor mai putea călători în SUA. Cine ar putea fi vizat de noua măsură

B.N.
2 minute de citit Publicat la 20:20 28 Mai 2025 Modificat la 20:54 28 Mai 2025
Marco Rubio
Potrivit lui Marco Rubio, "străinii care lucrează pentru a submina drepturile americanilor nu ar trebui să se bucure de privilegiul de a călători" în SUA Foto: Getty Images

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a anunțat pe X introducerea unor noi restricții de viză pentru oficialii și persoanele din străinătate care sunt „complici la cenzurarea cetățenilor americani”. Rubio nu a oferit detalii despre cine va fi vizat de noile măsuri, ce fapte vor fi sancționate sau care este scopul concret al politicii anunțate.

Potrivit The Guardian și AFP, declarația pare să vizeze persoane străine implicate în blocarea postărilor controversate ale cetățenilor americani de pe rețelele sociale.

"Prea mult timp, americanii au fost amendați, hărțuiți și chiar acuzați de autorități străine pentru că și-au exercitat dreptul la liberă exprimare. Astăzi, anunț o nouă politică de restricționare a vizelor, care se va aplica oficialilor și persoanelor străine complice la cenzurarea cetățenilor americani. Libertatea de exprimare este esențială pentru modul de viață american – un drept din naștere asupra căruia guvernele străine nu au nicio autoritate", a scris Rubio pe X.

Potrivit lui Rubio, "străinii care lucrează pentru a submina drepturile americanilor nu ar trebui să se bucure de privilegiul de a călători" în SUA.

"Fie că este vorba de America Latină, Europa sau în altă parte, zilele în care suntem pasivi cu privire la cei care lucrează pentru a submina drepturile americanilor au apus," a adăugat oficialul.

Pe cine ar putea viza măsura

AFP, citată de Barron's, scrie că anunțul lui Rubio înseamnă că americanii vor refuza vizele oficialilor străini care blochează postările americanilor de pe rețelele sociale. 

Rubio – care a fost el însuși criticat pentru retragerea vizelor americane unor activiști care au criticat Israelul – a declarat recent că ia măsuri împotriva "actelor flagrante de cenzură" exercitate în afara țării asupra companiilor americane de tehnologie.

El nu a menționat public niciun oficial care ar putea fi vizat de noile restricții de viză. Săptămâna trecută însă, le-a sugerat legislatorilor că intenționează să ia măsuri împotriva judecătorului Curții Supreme din Brazilia, Alexandre de Moraes, care a intrat în conflict cu Elon Musk, proprietarul platformei X, pentru a forța eliminarea unor presupuse dezinformări.

Administrația președintelui Donald Trump – el însuși un utilizator intens și controversat al rețelelor sociale – a criticat dur, de asemenea, aliați precum Germania și Marea Britanie pentru restricționarea a ceea ce guvernele acestor țări califică drept discurs instigator la ură, mai scrie AFP, potrivit Barron's.

Declarațiile lui Rubio vin după ce marți, Administrația Trump a ordonat ambasadelor SUA din întreaga lume să oprească imediat interviurile pentru vize în cazul studenților.  

Pe 22 mai, Administrația Trump a interzis Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Cei care învață la renumita universitate din Massachusetts trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal, a declarat joia trecută Departamentul de Securitate Internă. 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Marco Rubio vize SUA

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close